E primăvară în calendare, dar la munte este încă iarnă. Iată unde se poate schia de 1 mai.
Singurul loc din România unde se poate schia de 1 mai
Minivacanța de 1 mai aduce, spre deosebire de alți ani, vreme neobișnuit de rece. După ce în ultimele săptămâni am avut ploi și chiar ninsori, sfârșitul de săptămână legat de Ziua Muncii nu este diferit.
Vremea se anunță relativ stabilă, cu mici excepții la munte și în vestul țării. Dar frigul aduce și o veste tare bună pentru iubitorii de sporturi montane: deși e primăvară, există un loc unde pârtiile sunt deschise. Iar stratul de zăpadă este de până la 60 de cm.
Acest loc este chiar pe Valea Prahovei, în stațiunea Sinaia. Zăpada este numai bună și îi așteaptă pe turiști, căci se poate schia de 1 mai.
Reprezentantul Centrului de Informare Turistică Sinaia, Paul Popa, a transmis că este vorba de mai multe pârtii și că încă mai sunt locuri disponibile.
În prezent, se schiază pe pârtiile Variantă, Vâlcel, Valea Dorului 2, Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2, Lăptici 1 şi Lăptici 2.
Cum va fi vremea în restul țării și la mare
Vești bune sunt însă și pentru cei care nu merg la munte, dar au ales alte destinații sau chiar malul Mării Negre.
Stațiunile de pe litoral sunt deja pline, iar vremea mai puțin prietenoasă nu i-a speriat pe tineri și turiști. Este aglomerație în Vama Veche, după cum este tradiția, dar și la Costinești, unde are loc un festival de muzică.
Sunt așteptate temperaturi de până la 17-18 grade, cu atenționarea meteorologilor că noaptea și dimineața devreme va fi considerabil mai frig. Sunt anunțate ploi de scurtă durată, iar cerul va fi predominant senin.
Mai rece va fi în vestul țării, unde ploile nu le vor permite oamenilor să iasă la iarbă verde după cum și-au dorit. Aici, șansele de precipitații sunt mai mari, în special duminică, 30 aprilie și luni, de Ziua Muncii.