În zilele noastre, vederea poate fi ușor deteriorată, în special în cazul celor care lucrează din fața calculatorului. Riscul de a dezvolta o afecțiune la nivelul ochilor este destul de mare și poate duce la necesitatea de a purta ochelari de vedere. Însă, riscul nu există doar în cazul acestei categorii de oameni.
Predispoziția genetică, vârsta înaintată sau stilul de viață și domeniul în care lucrezi pot crește posibilitatea de a dezvolta simptome specifice problemelor de vedere. Pentru asta, ți-am pregătit o listă a indiciilor care te pot avertiza dacă ai nevoie de un control și de purtarea ochelarilor de vedere.
1.Vedere încețoșată
Acest simptom apare foarte des atunci când ai o afecțiune oculară. Însă, poate fi cauzat și de oboseală. De asemenea, semnele de uscăciune sau de dificultate de focalizare pot indica oboseala ochilor. În cazul în care vederea încețoșată nu durează mult și nu naște alte probleme, acesta e un semn bun. Cu doar câteva picături poți rezolva rapid problema. Însă, nu trebuie să uiți că indiferent de nivelul simptomelor, trebuie să consulți un medic specialist.
2. Dificultăți la citit
De la o vârstă poți întâmpina probleme atunci când lecturezi. Dificultățile de focalizare presupun o prezbiopie și se caracterizează prin capacitatea redusă de a mai vedea de aproape. Atunci când ai tendința de a îndepărta obiectele și de a-ți holba ochii, înseamnă că există o problemă de vedere. Prezbiopia indică faptul că ai nevoie de ochelari pentru citit, iar dioptriile lor trebuie schimbate des până la vârsta de 50 de ani. Un consult de specialitate este absolut necesar pentru a identifica o astfel de afecțiune.
3. Vedere dublă și dureri de cap
În cazul în care există situații în care vezi dublu, acest lucru indică probleme cu corneea sau la nivelul mușchilor oculari. În plus, acest simptom poate indica și un început de cataractă. Ca și în celelalte cazuri, este recomandat să mergi la medic. Durerile de cap reprezintă și ele un simptom al problemelor de vedere. Atunci când mecanismul care ajută cristalinul și corneea să se focuseze pe imagini dă greș, ochiul obosește și astfel procesul poate duce la dureri îngrozitoare de cap.