Simona Secrier, convinsă că Mihai Constantinescu îi trimite semne din lumea de dincolo: „Nu există minut să nu mă gândesc la el”
Simona Secreier își amintește cu nostalgie de momentele în care partenerul ei de viață îi oferea florile preferate, pe 8 martie. Cei doi erau împreună au fost împreună până în anul 2019, atunci când îndrăgitul artist se simte din viață.
Simona Secrier: „Deseori, văd numai inimioare”
Recent, artista a povestit că a primit niște semne din lumea de dincolo și este convinsă că Mihai Constantinescu și-ar dori să fie fericită. În cadrul emisiunii Exclusiv VIP, Simona Secrier a mărturisit că se gândește tot timpul la îndrăgitul artist.
„Mă gândesc foarte des, nu există minut să nu mă gândesc la el și îi vorbesc în gând. Când merg acolo unde el doarme, că nu vreau să spun altfel, acolo vorbesc cel mai mult”, a spus artista în cadrul emisiunii moderate de Cristi Brancu.
„Da, deseori, văd numai inimioare. Îmi fac singură cafeaua, nu pun lapte, nu pun nimic și îmi apare câte o inimioară. Nu foarte des, dar destul de des. Apoi mai văd și nori în formă de inimioară. Astă-vară, în ultima mea zi de plajă, la mare, pe cer mi-a apărut un îngeraș și l-am pozat. M-am bucurat, știind că este cu mine, că lui îi plăcea foarte mult marea”, a mai spus Simona Secrier.

Viața Simonei Secrier i s-a schimbat complet de când a murit Mihai Constantinescu. Artista a mărturisit că își caută cu ce să își ocupe timpul pentru a nu da în extrema cealaltă și anume depresia. Simona Secrier a mai spus că dorul de bărbatul vieții ei este mare și că pe măsură ce trec anii, sentimentele se amplifică.
„Poate dacă aș sta mai mult pe acasă aș pica în depresie. Dar nu stau acasă singură. Încerc să-mi ocup timpul maxim, încânt să nu mă plictisesc și să nu mă gândesc. Ajung seara acasă și atunci obosită. Mă ocup cu pisicuța mea
Există o rană, aici, în suflet și nu știu dacă se va vindeca vreodată și dorul se adâncește. Pe măsură ce trec anii, devine și mai imens”, a mai spus artista în cadrul aceleiași emisiuni.





