Simona Pătruleasa, prezentatoarea știrilor Kanal D este criticată dur pentru felul în care alege să se îmbrace. I s-a spus chiar că are același stil precum al unei doamne de 50 de ani.

Se pare că cel mai mare critic al său este chiar fiica sa, Ingrid. Aceasta din urmă este de părere că mama sa se îmbracă necorespunzător vârstei sale. Cu toate acestea, prezentatoarea nu împărtășește aceeași opinie cu fiica sa, fiind de părere că obiectele vestimentare din garderoba sa sunt chiar moderne.

„Nu, nu e ok ce porți tu..”

Sursa: Social media

„Ea consideră că sunt prea clasică, că mă îmbrac ca o doamnă de 50 de ani, mi-a spus de nenumărate ori și i-am spus: nu înțeleg de ce îmi spui asta pentru că eu chiar port pantaloni din piele, eu port tot felul de lucruri destul de moderne. Mi-a spus: nu, ceea ce porți tu nu e ok. M-a criticat foarte dur.” a spus Simona Pătruleasa Ivanof în cadrul emisiunii Ego Life.

Simona Pătruleasa și soțul său își doresc să-i dea fetei lor o educație aleasă, la fel cum și ei au primit la rândul lor. Vedeta spune că i-a oferit fiicei sale libertate, însă, până la acest moment nu a lăsat-o să-și facă un cont pe rețelele de socializare.

Ingrid urmărește videoclipuri pe Youtube și ascultă muzică, iar uneori îi apar tot felul de recomandări despre felul în care ar trebui să se îmbrace, dorind ulterior să poarte anumite piese vestimentare. Aici intervine Simona Pătruleasa care îi explică că ceea ce își dorește ea este nepotrivit pentru vârsta pe care o are.

“Să-i dăm acea libertate (n.r. copilului)! Să nu îi tăiem aripile, dar uite, influența asta care vine. Ea nu are Instagram, nu are… ce mai sunt lucrurile astea. Dar cu toate astea se mai uită pe Youtube, mai ascultă o melodie.  Atunci îi mai apar tot felul de propuneri și de lucruri și este influențată și-și dorește și ea să poarte nu știu ce. Noi i-am spus: nu, nu e potrivit vârstei tale, o să ai timp să încerci mai târziu. E foarte greu.” a mai spus Simona Pătruleasa pentru sursa citată