Simona Halep este cea mai iubită sportivă a momentului în ţara noastră, iar fanii vor să ştie tot ce ţine de viaţa ei, atât profesională, cât şi personală.

O persoană deschisă, însă atât cât simte că este cazul, Simona Halep nu s-a sfiit niciodată să răspundă curiozităţilor fanilor, care, bineînţeles, au vrut să ştie dacă sportiva se gândeşte să devină mamă.

Răspunsul marii noastre jucătoare de tenis nu a întârziat să apară, aceasta confirmând, cu fiecare ocazie, că îşi doreşte să devină mamă şi chiar se pregăteşte moral în acest sens. Chiar dacă abia aşteaptă să facă cunoştinţă cu sentimentul de mamă, Simona Halep vrea să mai aştepte câţiva ani până când se va simţi pregătită să facă pasul acesta.

În ceea ce priveşte dragostea pentru copii, Simona Halep s-a declarat mereu o mare iubitore a micuţilor, mai ales că are acasă o nepoţică superbă, care îi seamănă leit.

În plus, Simona Halep a declarat că vrea să aducă pe lume un copil după ce îşi va încheia cariera, ea nevrând să-i urmeze exemplu Serenei Williams, care a revenit în circuitul WTA, după ce a născut-o pe fiica sa.

”Îmi place să-mi petrec timpul cu copii, mai ales de când am o nepoțică. Parcă îi iubesc din ce în ce mai mult. Abia aștept ziua când voi avea copiii mei, dar, deocamdată, vreau să joc în continuare tenis, măcar câțiva ani de acum înainte”, a spus Simona Halep, în urmă cu ceva timp.

Simona Halep are o relaţie de mult timp cu Toni Iuruc, iar vara trecută, cei doi au decis să facă totul public, alegând să nu se mai ferească de ochii curioşior.