Reclamă

Simona Halep, jucătoarea de tenis româncă, a revenit pe teren după o absență de mai bine de un an și jumătate, ocazionată de o suspendare.

Desi i s-a ridicat suspendarea și a jucat onorabil la Miami, există voci care susțin că nu ar fi trebuit să primească un wild card, potrivit Sportskeeda. Acuzații de dopaj și comportament necinstit planează asupra revenirii sale.

Un fan de tenis a adus în discuție suspiciunea de dopaj: „Simona Halep s-a dopat și s-a dopat la greu. Întregul proces a durat prea mult pentru a ajunge la o decizie, dar pentru că este foarte plăcută au ajuns să-i dea wild-card”, a scris acesta.

Un alt fan a exprimat nemulțumirea față de decizia WTA de a-i acorda un wild card Simonei Halep: „Da, nu-mi place ca Halep să primească wildcard-uri în turneele WTA. Pentru asta iau în considerare dovezile disponibile pe care le avem, adică raportul ITIA. TAS a rămas tăcut și încă nu își justifică decizia în mod corespunzător”, a comentat acesta.

Presiunea asupra jucătoarei de tenis continuă, un alt comentator semnalând lipsa de claritate a situației : „Mi se pare ciudat cum a fost reacția presei la hotărârea TAS… de a se alătura imediat, arătând ITIA ca o instituție frauduloasă. Avem un raport de peste 100 de pagini și extrem de detaliat din partea ITIA. Dar, nu avem nimic de la TAS în afara faptului că «noi am crezut-o pe Halep»”, a adăugat acesta.

În ciuda acuzațiilor aduse, Simona Halep a avut o prezență notabilă la turneul de la Miami, fiind întâmpinată cu simpatie de public. Cu toate acestea, discuțiile despre acuzarea de dopaj și dacă Simona merita sau nu un wild card continuă să fie prezente în mediul online.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro