Simona Halep și Toni Iuruc profită la maximum de perioada scurtă pe care o petrec în România și, normal, fac planuri cât se poate de serioase cu privire la viitorul lor.

Iar într-una dintre serile trecute, cei doi îndrăgostiți au mers la unul dintre cele mai de lux restaurante din București, loc în care Simona Halep a fost răsfățată de Toni Iuruc cu prăjituri și alte delicatese, cei doi sărbătorind, de fapt, lucrurile asupra cărora s-au înțeles.

Mai exact, spun surse foarte bine informate din preajma campioanei la tenis, Simona Halep a decis când va renunța la sportul în care a făcut, la propriu, istorie, ea fiind singura jucătoare din lume care, de mai bine de șase ani, s-a păstrat în Top 10 mondial. ”Simona Halep va mai juca tenis până în 2022. După, este decisă să renunțe la sportul de performanță. O face de dragul familiei, vrea neapărat să se așeze la casa ei, să nu se mai streseze cu zecile, sutele, de plecări prin toată lumea. Peste trei ani va avea 31, se va îndrepta spre 32 și, cum își dorește o familie mare, trebuie să renunțe la performanță”, ne-a spus sursa citată.

Mai mult, spun sursele noastre, Simona Halep a decis că, la 32 de ani să devină pentru prima oară, mamă. ”Simona își dorește trei copii, iar Toni, după ce au discutat pe acest subiect, s-a lăsat convins de avantajele de a avea o familie atât de numeroasă. Evident, copiii lor nu vor apărea acum, Simona este decisă să mai joace tenis la nivel înalt încă maximum trei ani”, ne-a mai spus sursa noastră.

În plus, mai spun sursele noastre, ieșirea de la restaurant de zilele trecute, a mai avut un scop. ”Simona Halep și Toni Iuruc au decis data la care își vor anunța, oficial, logodna. Se va petrece curând, dar, probabil, așteaptă un moment foarte bun pentru ea. Și-ar fi dorit să anunțe că se logodesc imediat după Australia, dar ea voia să facă pasul cu pricina doar dacă ar fi ajuns în finală, lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat, iar Simona a fost foarte dezamăgită din cauza meciului pierdut”, ne-a mai precizat sursa noastră.