Reclamă

Simona Halep a avut parte de un an extrem de greu. Cel mai mare obstacol din cariera sa este acuzația de dopaj în care este implicată. În luna octombrie 2022, Halep a anunțat că a ieșit pozitiv la două teste anti-doping efectuate la US Open. În organismul sportivei a fost depistată o cantitate mică de Roxadustat. Fiindcă este o substanță interzisă de Agenția Mondială a Sănătății, Halep a fost suspendată provizoriu.  

Anul acesta va avea loc procesul de care depinde cariera Simonei Halep. Mai exact, dacă aceasta va fi găsită vinovată, va primi o suspendare de patru ani. Acest lucru înseamnă sfârșitul carierei sportivei, ținând cont de vârsta pe care o are.  

Cum va pleda sportiva în fața judecătorilor de la Sport Resolutions

La finalul lunii februarie va avea loc o audiere la organizația independentă Sport Resolutions. Ea ar fi trebuit să ajungă în fața magistraților pe 17 februarie, însă a fost amânată. Audierea aceasta este foarte importantă, deoarece ar putea întoarce situația în care se află Simona Halep în favoarea ei.  

De când a aflat că a fost depistată dopată, Halep a susținut în nenumărate rânduri că este nevinovată. Mai mult decât atât, echipa angajată de sportivă a reușit să afle cum s-a contaminat tenismena.   

Potrivit TVR Info, Simona Halep va pleda „nevinovată” în fața completului de judecători de la Sport Resolutions.   

Simona Halep s-a decis! Cum va pleda în fața judecătorilor de la Sport Resolutions: Mi se face rău...

Daren Cahill: Simona Halep nu ar fi trișat!

Daren Cahill, fostul antrenor al sportivei, a vorbit despre situația în care se află românca. Acesta este convins că Simona Halep nu s-ar fi dopat intenționat.  

„Mă gândesc mult la Simona și mi se face rău de fiecare dată când realizez prin ce trece. Nu am prea multe noutăți despre caz. Am înțeles că au găsit sursa contaminării. Nu sunt sigur dacă a fost în mâncare sau în suplimente, dar au aflat de unde a apărut. Am făcut o declarație la început despre cazul Simonei Halep și îmi mențin cu tărie ceea am spus. În niciun caz nu ar fi trișat. Este o persoană minunată. În niciun caz nu ar fi greșit cu așa ceva”, a declarat Darren Cahill.  


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro