Reclamă

Simona Halep a reuși să o învingă în sferturile de finală de la Melbourne pe Anett Kontaveit cu scorul de 6-1, 6-1, numai după 53 de minute de joc.

În dimineața aceasta Halep a demonstrat încă o dată că este o sportivă de excepție, având pe parcursul meciului câteva lovituri care au stârnit reacția publicului. Spre finalul celui de-al doilea set, românca avea 11 game-uri câștigate consecutiv.

După acest meci Simona Halep a oferit declarații plină de zâmbet, fiind entuziasmată de victorie.

„E o plăcere să joc aici, în Australia, este cel mai bun tenis al meu. Mă simt bine pe teren, simt jocul, am fost concentrată la fiecare meci jucat și îmi place foarte mult să joc aici, la Melbourne. Am lucrat mai mult în extrasezon pentru prima dată în viața mea, am simțit că mă pot concentra foarte bine, departe de casă.

Darren este o persoană foarte importantă de când l-am cunoscut. Am lucrat foarte mult. E un om minunat, comunicarea este facilă, mă înțelege. Australia este a doua casă pentru mine, mă simt foarte bine. Am amintiri foarte plăcute din 2018, vreau să dau tot ce am mai bun și să repet performanța.

M-a rănit foarte mult meciul din finala de anul trecut, cu Wozniacki. Vreau să mă concentrez pe următorul meci. Nu voi urmări meciul posibilelor adversare, voi merge la shopping, mă voi relaxa. Astăzi, cam atât cu tenisul”, a spus Simona Halep la finalul meciului.

Pe camera celor de la ESP, televiziunea care deţine drepturile TV pentru Australian Open, Simona Halep a scris mesajul „Please smile!”. Cu siguranță sportiva româncă a oferit zâmbete susținătorilor ei, dar și publicului de la Melbourne.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro