Simona Halep continuă să lupte pentru a demonstra că este nevinovată în procesul de dopaj. Recent, sportiva a obținut o audiere în regim de urgență în fața completului de trei arbitri Sports Resolutions. Tribunalul independent de la Londra a fost desemnat de International Tennis Integrity Agency pentru a se ocupa de cazul în care Halep este acuzată de dopaj.
Halep a decis să ceară o audiere în regim de urgență pentru a fi sigură că nu se va depăși perioada de trei luni de când a avut loc încheierea procesului de gestionare a rezultatelor deja trimise completului Sport Resolutions.
Simona Halep, la un pas de victorie
În această audiere de urgență, avocații Simonei Halep vor dori să demonstreze faptul că rezultatul pozitiv la testul antidoping efectuat Simonei Halep este o urmare a utilizării unui produs contaminat cu o substanță interzisă. Reamintim că este vorba despre Roxadustat, o substanță pe care medicii o administrează pacienților ce suferă de boli renale grave și de anemii severe. Din cauza afecțiunilor, oamenii obosesc, iar această substanță îi ajută să reziste oboselii.
Așadar, avocații vor să obțină eliminarea perioadei de suspendare provizorie pe care a primit-o Simona Halep. În același timp, anchetatorii angajați de Halep o vor ajuta pe sportivă să demonstreze faptul că nu i se poate imputa vinovăția sau neglijența în această situația. În acest caz, sancțiunea poate fi cel mult una de mustrare.
Ce spune ITIA cu privire la suplimentele nutritive
Pe de altă parte, ITIA a transmis că din cauza naturii competitive a tenisului și a cerințelor fiziologice, nu este surprinzător faptul că unii jucători sunt tentați să ia suplimente ca parte a dietei lor pentru a maximiza performanța.
„Suplimentele trebuie privite cu prudență, deoarece există un risc substanțial de contaminare cu substanțe interzise și/sau substanțe periculoase pentru sănătate. Suplimentele nu sunt clasificate ca alimente și, prin urmare, nu sunt supuse acelorași standarde de producție”, a transmis ITIA.
ITIA le recomandă sportivilor să nu utilizeze suplimente nutritive, considerând că o dietă echilibrată cu alimente normale este suficientă pentru a satisface cerințele nutriționale.