Simona Gherghe și Răzvan Săndulescu și-au unit destinele în luna mai 2017. De atunci și până acum cei doi au devenit părinți a doi copii: Ana Georgia și Vlad Ioan.

Câț despre relația lor de cuplu, Simona Gherghe, prezentatoarea emisiunii „Mireasa” recunoaște că în mariajul său nu se pune problema geloziei. În același timp, Simona recunoaște că mai există mici neînțelegeri în căsnicia sa, dar, reușește să ajungă repede la un numitor comun cu soțul său.  

„Comunicăm foarte bine..”

Sursa: Social media

 

„Nu suntem geloşi, comunicăm foarte bine. Dacă avem ceva de spus, ne spunem şi se rezolvă. Răzvan ştie foarte bine şi înțelege ce înseamnă expunerea asta pe care o presupune profesia mea.

Normal că mai sunt şi discuții. Dar discutăm, discutăm. Şi da, cedăm pe rând. Nu-mi amintesc de vreo supărare lungă. Cred că cele mai frumoase daruri pe care ni le-am făcut au fost copiii.”  a povestit prezentatoarea într-un interviu acordat revistei VIVA.

În două săptămâni, în ziua de 18 iulie, emisiunea „Mireasa” își va desemna câștigătorii. După încheierea sezonului, Simona Gherghe va pleca în vacanță alături de familia sa într-o destinație preferată de foarte mulți români: Grecia.

Mai apoi, la începutul lunii august, Simona va pleca în cea de a doua vacanță, înainte de a merge în străinătate pentru a începe filmările noului sezon al emisiunii pe care o prezintă.

„Avem (n.r planuri de vacanță), evident! Doamne, să vină odată! Mai sunt trei săptămâni până la marea finală. După aceea o să plecăm cu copiii în Grecia și, pentru că, evident, până când o să mergem să filmăm acele ediții în străinătate, vreau să mai facem niște planuri.

 Dar, le las așa, văzând și făcând. Tot citesc știri cu ce nebunie va fi pe aeroporturi și să vedem dacă următoarea vacanță o facem tot cu avionul sau dacă mergem cu mașina. Vreau să văd cum o să fie situația atunci, pe la începutul lui august. Cam atunci plănuim să fie a doua vacanță.” a declarat Simona Gherghe în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”