Reclamă

Finalul celui de al patrulea sezon Mireasa are loc astăzi. Timp de aproape cinci luni, şapte perechi de tineri s-au cunoscut şi s-au îndrăgostit în casa „Mireasa”. Dintre aceştia, patru cupluri se vor căsători sub privirile telespectatorilor. Astfel că au depus deja actele la starea civilă, iar astăzi în marea finală, vom afla care este cuplul câștigător al marelui premiu. 

Telespectatorii vor avea ocazia să-și aleagă cuplul câștigător al sezonului 4 Mireasa. Simona Gherghe a vorbit într-un interviu despre finala emisiunii Mireasa, sezonul 4, dar și despre noul sezon care va începe în curând. Prezentatoarea TV se pregătește pentru marea finală a emisiunii.

Când începe sezonul 5 „Mireasa”?

Sezonul 5 al emisiunii Mireasa va începe în luna ianuarie a anului viitor. Cei care vor să participe se pot înscrie pentru a-și cunoaște sufletul pereche. Simona Gherghe a prezentat deja două sezoane a emisiunii Mireasa. Vedeta susține că a fost martora multor povești de dragoste care s-au format în emisiune de-a lungul timpului.

„Din ianuarie ne întoarcem cu sezonul al 5-lea al emisiunii. La fel, în fiecare zi vom fi live de la ora 14:00, pe Antena 1. Suntem cu castingul deschis, așteptăm concurenți care vor să își schimbe viața, că până la urmă cei care intră în casa ‘Mireasa’ ies de acolo, unii căsătoriți, alții cu notorietate, poate pentru unii tineri contează foarte mult lucrul acesta pentru o carieră„ a spus Simona Gherghe.

social media

Care este valoarea premiului și cum se desemnează cuplul câștigător

Cuplul câștigător va fi ales de telespectatori prin vot, iar premiul cel mare valorează 40.000 de euro. Pentru a intra în posesia premiului, cei doi îndrăgostiți trebuie să se căsătorească în direct, în platoul emisiunii. Cuplul va intra în posesia banilor după maxim 90 de zile de la data difuzării finalei. Înmânarea se face pe baza certificatului de căsătorie pentru a dovedi că cei doi sunt în continuare căsătoriți. În cazul în care cuplul ales de public refuză să se căsătorească, cuplul situat pe locul doi al clasamentului devine câștigător. Astfel premiul va fi de 30.000 de euro. Ana şi Alexandru, Raluca şi Ion, Ela şi Petrică şi Maria şi Marius sunt concurenţii care vor trăi emoţii la cote maxime în finala celui de-al patrulea sezon „Mireasa”, la Antena 1.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro