Silvia Dumitrescu, despre mariajul de 30 de ani cu Florin Ochescu: „Suntem independenți pentru că…”
Silvia Dumitrescu și Florin Ochescu sunt fără doar și poate unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă. Cei doi sunt extrem de discreți cu detaliile despre viața de familie. De această dată, artista a mărturisit care este secretul relației de durată.
Silvia Dumitrescu: „Totul a pornit de la încredere, respect”
De curând, artista a fost invitată în emisiunea prezentată de Cristi Brancu. Printre subiectele abordate s-a numărat și relația cu Florin Ochescu, dar și cum au reușit să aibă o căsnicie fericită atâția ani. Vedeta a mărturisit că i-a ajutat foarte mult în relație faptul că amândoi lucrează în același domeniu. Chiar dacă sunt împreună de 30 de ani, acest lucru nu i-a împiedicat să își acorde libertate, atunci când a fost cazul. Silvia Dumitrescu a mai spus că în relația cu soțul ei a contat foarte mult încrederea și respectul.
„E vorba despre potrivire aici. El face parte din aceeași zonă a meseriei, pentru că se ocupă tot cu muzica.
Suntem independenți, pentru că ne-am dat această libertate. Nu se bagă niciunul pe felia celuilalt și totul a pornit de la încredere, respect.Bineînțeles că din prima am avut această îndrăgosteală și aceste sentimente frumoase, dar acum parcă sunt din ce în ce mai profunde”, a declarat Silvia Dumitrescu în cadrul emisiunii „Exclusiv VIP”.
În urmă cu ceva timp, artista mărturisea că flacăra iubirii nu s-a aprins de la început, ci mai întâi cei doi au legat o frumoasă prietenie.
„Mă căuta tot timpul la telefon, mama mereu răspundea la telefon și când ajungeam acasă îmi spunea: Te-a căuta un tip Ochescu. Era o amiciție la început. El era îndrăgostit”, a precizat mai demult Silvia Dumitrescu în cadrul unei ediții a emisiunii „Răi da’ buni”.
Vedeta a fost căsătorită cu Mircea Dumitrescu. Atunci, cei doi au decis să își unească destinele la două săptămâni după ce s-au cunoscut. Trei ani mai târziu, cuplul își spunea adio.






