Reclamă

Silvia Chifiriuc ține cu dinții de cariera în muzică, iar acum, după pandemie, vrea să dea lovitura în domeniu. Astfel, partenera lui Petre Roman a lansat un videoclip pentru o piesă pe care o are în repertoriu de mai mult timp. Gestul vine într-un moment neașteptat care ar putea fi aspru criticat de gurile rele. Mai exact, în timp ce Mioara Roman, fosta soție a lui politicianului cu care artista se iubește trece prin momente grele, aceasta vrea să se bucure de succes.

Nu renunță la cariera muzicală

Silvia Chifiriuc va împlini în curând 50 de ani, iar aproape două decenii le-a petrecut alături de Petre Roman. Cei doi au trăit inițial o poveste de iubire interzisă, având în vedere faptul că politicianul era căsătorit când a cunoscut-o. Cu toate acestea, dincolo de prejudecăți, cei doi au reușit să ajungă unde și-au dorit cu relația. Silvia și Petre Roman au împreună un băiețel, de care sunt extrem de mândri. Dincolo de viața de familia, partenera politicianului se axează mult și pe cariera în muzică. Silvia Chifiriuc este cântăreață de muzică ușoară. Aceasta a lansat de-a lungul timpului mai multe piese care au fost ascultate de o generație întreagă. 

IMG_1930

Acum,  ajunsă la o vârstă respectabilă, Silvia vrea să fie din nou pe scenă. Soția lui Petre Roman a lansat recent un videoclip la una dintre piesele mai vechi, însă extrem de sensibile.  Gestul acesteia vine la doar câteva zile după ce Oana Roman a anunțat că mama ei are o serie de probleme de sănătate.

Sursa foto: Instagram

Cel mai probabil gurile rele o vor critica pe Silvia pentru acest pas. De altfel, nu este prima dată când aceasta este pusă la zid din cauza relației pe care o are. După ce și-au oficializat relația inițial extraconjugală, Silvia și Petre Roman au fost puși la zid pentru acest lucru. Mai mult, politicianul a fost arătat cu degetul și atunci când fosta lui soție a fost dată afară din locuința statului.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro