Reclamă

Ascendentul este unul dintre lucrurile care pot determina atitudinea sau personalitatea. Deși multe persoane sunt interesate să își afle ascendentul, nu toți știu cum se calculează.

Cum îți afli ascendentul  

Ascendentul, cunoscut și sub denumirea de semn în creștere este la fel de important ca zodia. Aceasta este părerea la care au ajuns specialiștii care au observat la unii oameni trăsături de personalitate ce țin mai degrabă de ascendent decât de zodie. Ascendentul este vârful primei case a zodiacului și mereu este notat cu o linie mai întunecată. De la linia primei case, trebuie mers în sens invers acelor de ceasornic.

Ascendentul este cel care indică linia estică a orizontului. În același timp, reprezintă și punctul comun al celor 12 case. Prima dintre ele reprezintă ascendentul. Celelalte sunt în jurul diagramei în sensul invers acelor de ceasornic, până în momentul în care care cea de-a XII-a casă se întâlnește cu prima.

Sigur nu știai asta! Cum îți calculezi ascendentul. Vei afla lucruri nebănuite despre zodia ta
Pexels.com

La fiecare două ore, ascendentul se schimbă și trece la altă zodie. Deoarece diferă ora la care soarele răsare și apune în funcție de perioada în care ne aflăm, o persoană poate avea un alt ascendent dacă s-a născut de exemplu pe 10 aprilie față de una care s-a născut pe 10 decembrie.

Nu numai că trebuie să iei în considerare faptul că soare răsare și apune la ore diferite în funcție de anotimp, dar trebuie să știi și ora, dar și locul nașterii. Dacă nu ai un document care să ateste clar aceste detalii, poți apela la ajutorul părinților. Mai poți apela la un astrolog profesionist care să te ajute să îți reconstruiești harta natală.

Astrologii spun că de multe ori, ascendentul este mult mai puternic decât zodia și că acesta influențează trăsăturile de personalitate. Se spune că după 30 de ani, ascendentul devine mai important decât zodia. Astrologii țin să precizeze că acest lucru este doar un mit.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro