Reclamă
Reclamă

Sierra Leone a interzis căsătoria fetelor cu vârste mai mici de 18 ani, o lege în acest sens fiind semnată de președintele Julius Maada Bio într-o ceremonie fastuoasă la care au participat soția lui, Fatima, și fiica lor de opt ani.

Conform noii legi, orice persoană implicată în căsătoria unei fete sub 18 ani va fi condamnată la cel puțin 15 ani de închisoare sau va fi amendată cu aproximativ 4.000 de dolari, ori ambele sancțiuni. În Sierra Leone era un obicei ca un tată să își căsătorească fata forțat.

Studenta Khadijatu Barrie, a cărei soră a fost căsătorită la 14 ani, a declarat pentru BBC că legea este salutară, dar că și-ar fi dorit ca interdicția să fi fost dată mai devreme: „Mi-aș fi dorit foarte mult să se fi întâmplat mai devreme. Aș fi putut măcar să-mi salvez sora și prietenii și alți vecini” a spus ea. Khadijatu Barrie însăși a fost la un pas să fie căsătorită forțat la zece ani, dar a fugit de acasă, fiind renegată de familie. A avut norocul să găsească profesori care i-au plătit taxele școlare și un angajat ONU care a ajutat-o cu cazarea.

Reclamă

Tânăra a subliniat că este dificil ca în zonele rurale să se renunțe la tradiție și a susținut că fiecare comunitate va trebui să fie informată despre noua lege pentru ca aceasta să fie eficientă. „Dacă toată lumea înțelege care sunt consecințele dacă încalcă legea, situația va fi mai bună în această țară”, a spus ea.

Ministerul Sănătății din Sierra Leone estimează că o treime dintre fete sunt căsătorite înainte de a împlini 18 ani, motiv pentru care țara are cele mai multe decese la naștere la nivel internațional.

Printre cei care vor fi pedepsiți dacă nu respectă legea se numără mirele, părinții sau tutorii copilului mireasă și chiar și cei care participă la nuntă.

Soția președintelui, care a condus campania împotriva abuzului sexual de când soțul ei a devenit președinte în urmă cu șase ani, a dorit ca semnarea proiectului de lege să fie organizată cu fast, pentru ca schimbarea să fie cunoscută de cât mai multă lume.

Președintele, în vârstă de 60 de ani, a explicat cum și-a pierdut tatăl la o vârstă fragedă și a fost crescut de mama sa și, mai târziu, de sora lui mai mare, care l-a susținut și încurajat să-și urmărească visele.

El a recunoscut angajamentul soției sale de a susține drepturile femeilor: „Împreună, dorim să construim o Sierra Leone în care femeilor li se oferă oportunitățile pentru a-și atinge întregul potențial. Întotdeauna am crezut că viitorul Sierra Leone aparține femeilor”.

Activiștii pentru drepturile omului au reacționat favorabil la lege, numind-o un moment decisiv. Biroul pentru Afaceri Africane din SUA a salutat pe pagina sa de socializare aprobarea proiectului de lege, numindu-l „o etapă semnificativă nu numai pentru că protejează fetele, ci și pentru că promovează protecția robustă a drepturilor omului”.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro