Reclamă

Deseori vedete precum Kim Kardashian stabilesc standarde de frumusețe nerealiste pentru femeile din întreaga lume

De data aceasta, sunt sprâncenele femeilor. În scopul de a obține arcade demne de invidiat, femeile preferă  să-și tatueze sprâncenele. Iar asta pentru a face sprâncenele să arate mai dese și simetrice. Da, asta e lumea în care trăim. Doar că trebuie să avem mare grijă la cine mergem să ne face sprâncenele, altel am putea și noi să pățim ca doamna din clipul de mai jos

Asta da surpriză

Totul a fost o glumă din partea esteticianului. Din păcate astfel de cazuri se întâmplă pe bune, în toată lumea. Clipul a strâns aproape 3 milioane de vizualizări iar internauții s-au întrecut în comentarii. ”Uneori îmi fac griji pentru viața ta.” ; ”Doamna era la un pas de a plânge.””Aș face un atac de cord”. Cei mai mulți au rămas surprinși de clientă. În mod clar femeia era pe punctul de a plânge și era clar că nu-i place ce vede. Cu toate astea, doamna a rămas calmă și a încercat să nu facă o criză, sau să spună ceva răutăcios. Precious Frazier este cea care a realizat acest clip și de multe ori face astfel de glume cu clientele sale.

Sprâncenele joacă un rol semnificativ în estetica feței. Forma, plenitudinea și simetria sprâncenelor evidențiază ochii. Daca aveti sprancene subtiri sau neuniforme exista un tratament non-invaziv care poate imbunatati instantaneu zona sprancenelor: microblading.

Microblading-ul este o tehnica realizata de un estetician care duce la un aspect natural, sprancene devenind mai pline. După aplicarea unei creme de amorțire, se fac mici incizii în frunte care imită firele de păr naturale. Aceste incizii sunt apoi umplute cu pigment. Microblading-ul este relativ nedureros, datorită cremei de amorțeală aplicate în prealabil și tăieturilor superficiale ale microbladei. Sângerarea este uneori minimă, iar deseori nu există deloc. Se utilizează o cantitate minimă de pigment, care permite culorii să rămână pusă în incizii, fără sângerare spre exterior.

Microbladingul se estompează în timp, iar rezultatele pot dura de la 1 an la 2 ani. Cu toate acestea, pacienții pot opta pentru a-și extinde rezultatele pentru mai mult timp prin efectuarea unor sesiuni periodice de tratament de „întreținere”.


Reclamă

Share.

Alexandra Neacșu, are 24 de ani și e absolventă a Facultății de Artă Geo Saizescu. Îi plac foarte mult filmele sci-fi, cărțile horror și adoră să gătească. În prezent cochetează și cu arta și este membră fondatoare a „Teatrului Nou”.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro