Tot mai multe accidente se produc din cauza neatenției șoferilor sau a participanților la traficul rutier, din păcate multe dintre acestea fiind mortale.

Sfârșit tragic pentru un bărbat în vârstă de 52 ani din Prahova, după ce acesta a fost strivit de un TIR neasigurat lăsat în pantă.

Se pare că bărbatul încerca să umble la sistemul de frânare atunci când mașina a venit peste acesta. Din primele informații acesta era șoferul mașinii.

Nefericitul eveniment s-a produs chiar în fața casei bărbatului din Predealul Sărari.

La fața locului s-au deplasat atât organele de poliție cât și doua ambulanțe, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru bărbat, corpul acestuia fiind strivit.

„Se pare că vehiculul ar fi fost neasigurat corespunzător, fapt pentru care s-a deplasat aproximativ 6 metri strivind conducătorul între capul tractor şi gardul imobilului.

„Era în stop cardiorespirator iresuscitabil, traumatism toracic forte prin strivire.

Am intervenit cu un echipaj cu asistent iar ulterior cu un echipaj cu medic”, au transmis reprezentanţii IJP Prahova