Reclamă

Cutremurele care au răpus sud-estul Turciei la pământ au fost prezise de ani buni. De altfel, evenimentele dure la care a asistat omenirea în ultimii aji pare că treptat, completează semnele Apocalipsei. Marii duhovnici ai ortodoxiei au vorbit despre viziunile pe care le-au avut în acest sens. Sfântul Paisie Aghioritul a rostit cuvinte cu greutate despre viitorul Turciei încă de acum câțiva ani.

Sfântul Paisie Aghioritul a prevestit nenorocirea care s-a abătut asupra Turciei

Marii duhovnici ai lumii, care au trăit în asceză, aproape de cele sfinte au avut viziuni legate de evoluția lumii, dar și despre Apocalipsă. Sfântul Paisie Aghioritul a fost un călugăr care a viețuit în nevoințe în Muntele Athos. Trăind în simplitate și rugăciune, sfântul a primit darul înainte vederii. Sfântul Paisie s-a născut în anul 1924 și a plecat în veșnicie în anul 1994.

Monahul era căutat de pelerini din întreaga lume pentru învățăturile sale pline de valori creștine. Încă din timpul vieții, Sfântul Paisie Aghioritul avea darul înainte vederii sau vederii cu Duhul. Astfel, călugărul a dezvăluit ce vede în viitor legat de evoluția lumii. Despre Turcia, Sfântul Paisie Aghioritul susținea că va avea de suportat o mare nenorocire.

Turcii îşi au coliva pregătită. Va veni peste ei o mare nenorocire. Va fi o ciocnire în Marea Egee. Noi însă nu vom suferi mare rău. Cei mari se vor ingriji… Constantinopolul va trebui să fie din nou în stăpânirea grecilor. Ne va ajuta Dumnezeu, deoarece suntem ortodocşi.”, spunea Sfântul.

De altfel un alt mare duhovnic al României de această dată, a pus cap la cap datele despre Apocalipsă. Părintele Arsenie Boca susținea că sfârșitul lumii nu va veni așa cum cred oamenii. Mai exact, nu va dispărea toată omenirea într-o clipă.
În schimb, în anumite locuri vor fi războaie, în altele cutremure, iar în altele accidente. De altfel, ura și răutatea dintre oameni au fost de asemenea incluse în aceste erori prin care pământenii vor avea de trecut.

Sfârșitul lumii nu va fi așa cum gândim noi că va muri toată lumea odată. Ci va muri pe rând. Intr-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute si fără de leac. Toate acestea le putem vedea în zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Părintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca să ne întoarcem la credință  că sfârșitul nu-i departe. Putem vedea asta după semnele care sunt.”, explica monahul.

Părintele Arsenie a fost denumit Sfântul Ardealului. De asemenea avea darul înainte-vederii.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro