Reclamă
Reclamă

Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară. Vara, este sezonul cel mai încărcat pentru artistă, iar agenda ei este plină de concerte și cântări la evenimente private. Pentru că vrea să arate mereu impecabil, Carmen investește sume colosale în garderobă, iar atunci când hainele nu mai au loc în dressing, le vinde. 

Carmen de la Sălciua se numără printre artistele care abia mai are timp să se relaxeze, iar asta pentru că evenimentele sunt din ce în ce mai multe. Toată vara, artista a alergat de colo-colo pentru a-și onora toate spectacolele la care a promis că ajunge și nu a ratat niciunul.

Aproape că nu este eveniment la care să meargă și lumea să nu o complimenteze pentru ținutele pe care alege să le poarte. Carmen este foarte atentă la aparițiile sale și alegere mereu rochii care îi pun în valoare silueta și care fură privirile admiratorilor.

Sezonul nunților s-a încheiat, iar Carmen de la Sălciua își vinde își vinde rochiile. Cât cere artista pe ele
Instagram

Carmen de la Sălciua: „Poate vă face ceva cu ochiul”

Acum, odată cu venirea toamnei și cu încheierea sezonului de nunți, Carmen de la Sălciua a ales să facă ordine în dressing și să se despartă de hainele pe care știe că nu le va mai purta prea curând. Și, pentru că știe că fanii ei și le doresc, a ales să le vândă chiar pe Instagram.

Reclamă

Sezonul nunților s-a încheiat, iar Carmen de la Sălciua își vinde își vinde rochiile. Cât cere artista pe ele

Carmen nu are deloc prețuri exagerate, având în vedere că majoritatea articolelor sunt noi sau purtate o singură dată. Rochiile sunt în stare excelentă, iar cele care aleg să le cumpere de la Carmen, sigur nu vor fi dezamăgite de alegerea făcută.

„Sezonul de nunți s-a încheiat, așa că am decis să mai vând din rochițe. E dulapul doldora de haine. Și poate vă place ceva pentru că multe îmi scrieți la capitolul ținute. Le-am purtat o dată, maxim de două ori și pe multe le recunoașteți din videoclipurile mele.”

Reclamă
Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro