Sezonul de schi va fi deschis miercuri, 18 decembrie, începând cu ora 9:00, în Poiana Braşov. Iubitorii sporturilor de iarnă vor avea acces la toate pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvarul, aşa cum a anunţat Primăria Braşov marţi. De asemenea, se va putea schia pe pârtia pentru începători Stadion şi, în funcţie de condiţiile meteo şi amenajări, pe pârtia Bradul. Primarul George Scripcaru a verificat personal starea pârtiilor.
Primarul din Braşov a făcut publice planurile pentru deschiderea sezonului: „De mâine, în partea superioară a masivului Postăvarul se va putea schia, mai ales că, din câte am înţeles de la meteorologi, nu va mai bate nici vântul şi va circula şi transportul pe cablu. Am produs foarte multă zăpadă artificială în ultima perioadă, pentru că ne-au ajutat şi temperaturile. Facem ceea ce este posibil în aşa fel încât să producem zăpadă cât mai multă atunci când avem condiţiile meteorologice necesare, ca să rezolvăm şi partea de jos, în aşa fel încât să închidem acest circuit de trasee de schi”.
George Scripcaru a mai adăugat că, în prima zi de deschidere, braşovenii vor beneficia de o reducere a tarifelor cu 50%, iar autobuzele de pe Linia 60, care fac legătura între parcarea din Poiana de Jos şi telegondolă, vor fi puse în funcţiune. „Starea pârtiilor este bună, mai ales că, în ultima perioadă s-au înregistrat temperaturi negative, care au permis funcţionarea non-stop a instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale, la care s-au adăugat şi precipitaţiile sub formă de ninsoare” a declarat primarul.
Pasionații de schi și snowboard își pot planifica zilele de distracție, având la dispoziție toate condițiile necesare pentru o experiență reușită pe pârtie. Datorită eforturilor organizatorilor și condițiilor meteo favorabile, sezonul promite să fie unul de succes pentru iubitorii zăpezii.