Tot mai mulți șerpi sunt văzuți aproape de gospodăriile oamenilor în ultimele zile.

În unele cazuri, reptilele au ajuns chiar să intre în case. Este și cazul unei femei din Botoșani care s-a trezit cu un șarpe lung în bucătărie. Speriată, aceasta a alertat autoritățile pentru a scoate reptila din locuință.

Numeroși șerpi scoși din curțile oamenilor în această perioadă

Este sezonul împerecherii șerpilor, astfel că aceștia ies la suprafața pământului. Totuși, în acest an parcă au împânzit mai multe zone ale țării. Dovada clară constă în numeroasele apeluri primite la 112 din partea românilor care s-au trezit cu reptile în curți și locuințe.

În urmă cu puțin timp, o femeie din Botoșani a văzut un șarpe pe trotuarul casei. Pentru că nu a avut timp să închidă ușa bucătăriei, reptila lungă de 1 metru a pătruns înăuntru. Speriată, botoșăneanca a sunat la 112.  Un echipaj al Jandarmeriei a ajuns rapid la fața locului și a scos șarpele din locuința acesteia. Reptila a fost eliberată în pădure.

Astfel de cazuri au loc zilnic în ultima perioadă. Recent, o familie din Tulcea s-a trezit cu un șarpe în canapea. Reptila s-a strecurat în mobilier și a putut fi scoasă de acolo doar de jandarmi.

De asemenea, în urmă cu două zile, autoritățile au capturat un șarpe de 2 metri dintr-o benzinărie. Acesta se încolăcise pe pompa de alimentare.

Jandarmii le recomandă românilor să  apeleze serviciul unic de urgență dacă se confruntă cu situații similare.