Fanii seriei de cărți „Hunger Games” (trad. „Jocurile foamei „) nu pot fi mai fericiți de atât. Autoarea Suzanne Collins revine în atenția cititorilor cu o nouă carte a acestei serii care a fascinat milioane de oameni.

Vinerea aceasta au fost lansate coperta și titlul noului roman, în cadrul evenimentului Comic Con de la New York.

Cartea se va numi ” The Ballad of Songbirds and Snakes” (trad.” Balada păsărilor cântătoare și a șerpilor” ), iar acțiunea se va petrece cu 64 de ani înainte de primele 3 cărți, chiar în ziua în care vor fi aleși tributurile pentru cea de-a 10 ediție a Jocurilor Foamei. Este un mod prin care autoare dorește să își familializeze cititorii cu evenimentele din trecut, de din-nainte ca Katniss Everdeen să dea peste cap lumea Jocurilor Foamei.

Romanul va oferi răspunsul multor întrebări ale cititorilor seriei, în special pentru că prezintă o perioadă atât de îndepărtată din istoria orașului Panem.

Data publicării a fost programată pentru 19 mai, 2020. Aceasta  carte urmează să fie lansată în SUA, Canada, Marea Britanie, Irlanda, Austria și Noua Zeelandă, iar apoi va fi tradusă ulterior pentru fanii altor țări.