Reclamă

Nu mai este mult până când Sensy și partenerul ei vor ajunge în fața ofițerului de stare civilă. Pregătirile pentru marele eveniment au intrat pe ultima sută de metri. Cei doi sunt gata de petrece, însă nu la fel par să fie și invitații. Sesny a mărturisit că unii dintre cei pe care i-a invitat și pe care îi considera prieteni nu numai că nu au răspuns pozitivi invitației, ci nici măcar nu i-au deschis mesajul.

Sensy are mari emoții pentru evenimentul cel mare ce urmează în viața ei. Toate pregătirile au fost făcute, meniul stabilit, muzica, ținuta și locația. Lucrurile sunt puse la punct, însă nu și invitații. Sensy a mărturisit că a avut o surpriză neplăcută la acest capitol. Mai exact, unii dintre cei pe care și-i dorea alături de ea nu au răspuns pozitiv invitației. Mai mult, nu doar că nu vor veni la eveniment ci nici nu au deschis mesajul pe care l-au primit.

Deși a fost dezamăgită de reacția unor, Sensy nu lasă acest aspect să îi strice ziua cea mare. Aceasta a învățat o lecție importantă și merge mai departe.

„E bine să n-ai așteptări de la oameni. Exact oamenii ăia la care te aștepți să fie cât de cât ok, exact ăia îți taie răsuflarea. Am primit niște seen-uri. Adică n-am primit nimic. De la unele nu am primit nici seen.

Pur și simplu nu mi-au răspuns la mesaj, în ideea în care suntem prieteni, ne cunoaștem. Să nu mai spun că am fost la câteva evenimente importante din viața lor, iar ei nici măcar nu-mi răspund. (…) Așa e când ai așteptări foarte mari de la oameni.”, a declarat Sensy, la Antena Stars.

Sensy se pregătește de nuntă, dar invitații ei nu! A fost lăsat cu ochii în soare. „Am primit niște seen-uri”
Social media

Sensy, emoții pentru ziua cea mare

Seny este gata să spună „Da” și în mod oficial. În curând, aceasta va avea cununia civilă, iar pentru asta a pregătit o petrecere ca la carte. Se pare că la marele eveniment vor participa 168 de persoane. Invitații se vor distra așa cum se cuvine alături de cei doi miri și se vor bucura de un meniu inedit.

Seney spune că muzica și mâncarea sunt cele mai importante elemente, așa că a avut grijă ca totul să fie perfect. Mai mult, Sensy anunță că invitații ei vor avea parte și de multe surprize.

„Pentru mine cea mai importantă este muzica. Pentru că vreau să mizăm pe distracție și pe un vibe așa mișto. Cele mai importante sunt muzica și mâncarea. Pentru cine mănâncă, adică eu. Pe locul doi ar fi partea estetică. Adică rochia, pantofii, accesoriile, detalii, aranjamentele pe masă.

Noi vom avea și foarte multe surprize pentru invitați. O să fie un eveniment plin de surprize. Va fi pizza, înghețată, shot-uri, flori, baloane, mai multe.”, declara Sensy.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro