Te-ai întrebat vreodată cum ar arăta limba română fără expresii sau proverbe? Cu siguranță, conversațiile ar fi plictisitoare, cu un limbaj de lemn și fără strălucire.
Dar spre norocul nostru, limba română este plină de expresii, împrumutate și din alte civilizații, dar și proverbe 100% românești, unele transmise din moș strămoș, încă de pe vremea dacilor.
Tu știi de unde vine expresia „aiurea în tramvai”?
„Nu mai vorbi aiurea-n tramvai !”, zicematunci când cineva exagerează sau vorbește prea mult, ori fără sens. Este o expresie din moș strămoș, o folosim de când ne știm, însă nu îi cunoaștem cu exactitate proveniența.
Se pare că la început, când a apărut primul tramvai în București, în anul 1872, acesta mergea pe șine, însă era tras de cai. Vehiculul ar fi fost foarte zgomotos, atât din pricina sunetelor de frecare scoase de roțile tramvaiului pe șine, dar și din cauza ropotelor scoase de copitele cailor de tracțiune.
Proveniență expresiei nu se cunoaște cu exactitate
Din acest motiv, călătorii erau la rândul lor zgomotoși, fiind nevoiți să vorbească foarte tare pentru a acoperi sunetele produse de tramvai și pentru a se auzi între ei. Și, ca orice lucru zgomotos, pasagerii vorbăreți îi deranjau pe semenii lor mai liniștiți, ba chiar îi enervau, iar aceștia obișnuiau să spună că vorbele zgomotoșilor urmau să fie uitate odată ce lumea cobora din tramvai.
Așadar, se spunea că aceștia vorbeau „aiurea-n tramvai”, sau așa cum am mai spune printr-o altă expresie cu același înțeles, „vorbeau ca să nu adoarmă”.
Expresia cu pricina a fost introdusă și în Dicționarul de expresii românești în contexte (DERC) al lui Vasile Ilincan, fiind definită prin, a spune lucruri fără sens, a face afirmații nefondate.
„Unități frazeologice funcționale complexe, expresiile, alături de locuțiuni, ocupă o pondere importantă în structura oricărei limbi, atât la nivel popular, cât și la nivel literar.
Asemenea construcții stabile s-au constituit de-a lungul secolelor, ele s-au schimbat ori au ieșit din uz și reprezintă mărturii ale modului de a gândi și de a se exprima al vorbitorilor unei comunități etnice și care, datorită îmbinărilor, de cele mai multe ori inedite, sunt capabile să plasticizeze ideile exprimate și să imprime comunicării, în general, o notă aparte. Utilizarea corectă a acestora, în contexte situaționale concrete, este un criteriu de recunoaștere a competenței și a performanței lingvistice.”, spune Vasile Ilincan în lucrarea sa.