Reclamă

Una dintre fricile oricui în prezentul haotic pe care îl trăim, sunt reprezentate de afecțiunile la nivel emoțional. Unele dintre cele mai răspândite în prezent sunt depresia și anxietatea. De aceste două condiții, de z zmulte ori, sunt legate și atât de înfricoșătoarele atacuri de panică. Aceste stări zzzzzzzzAzzZaAAAAsuntA tot mai întâlnite în ultimii ani, cu precădere în rândul tinerilor. Și adulții însă pot trece prin această condiție medicală, atunci când se așteaptă mai puțin.

Ww 

a

 

 

 

Organismul nostru este exact ca o carte deschisă, pe care dacă o parcurgem cu răbdare și îngăduință, o vom înțelege din plin. Atacurile de panică nu sunt altceva decât niște puternice semnale de alarmă ale corpului nostru, în diferite situații de stres sau teamă. În strânsă legătură cu psihicul corpul reacționează instantaneu, scoțând la iveală așa numitele simptome ale acestei condiții medicale.

Atacul de panică are un factor determinant care poate fi legat atăt de propriile gânduri și emoții, dar și de persoane sau lucruri care ne înconjoară. Odată debutat, acesta se manifestă printr-o frică puternică, deseori imposibil de controlat apelând la rațiune.

Tremur în tot corpul, mai ales la nivelul membrelor, senzația de sufocare sau durerea în piept sunt doar câteva dintre manifestările acestei afecțiuni declanșate la nivel emoțional.Episoadele vor dura de la persoană la persoană, iar frecvența lor diferă de asemenea, de particularitățile psihice ale fiecăruia.

Totuși, înainte ca un atac de panică să pornească multe persoane care se confruntă cu acestea au semnalat unele aspecte. Creierul transmite semnalul către corp încă de dinaintea debutului fizic al atacului de panică. Astfel, dacă observi semnele respective, ai șanse să treci rapid peste acesta, lucrând cu propriul psihic.

Semnele constau în transpirații abundente, mai ales la nivelul tâmplelor, dar și al spatelui. De altfel, degetele încep să tremure ușor încă de dinaintea atacului de panică. Senzația de lipsă de aer, de asemenea este resimțită cu mult timp înainte, dar deseori este confundată cu alte stări.

Multe persoane care trec prin atacuri de panică frecvente au semnalat și apariția unor pete roșii pe piept, tot înainte de aceste episoade. În concluzie, atacurile de panică au aceiași factori determinanți, dar manifestarea simptomelor este diferită.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro