Dorian Popa este unul dintre cei mai urmăriți vloggeri din spațiul autohton. De-a lungul timpului, acesta a demonstrat că poate îmbina în orice secundă utilul cu plăcutul, așa că nu s-a rezumat doar la muzică. Dorian a cochetat și cu actoria, iar, de departe, cel mai bine îi merge în online.
Dorian Popa nu mai are nevoie de nicio prezentare. Acesta a descoperit faima odată cu rolul din „Pariu cu viața”, apoi au urmat alte proiecte de succes. La fel ca mulți dintre colegii lui din serial, Dorian a continuat să facă muzică. Pe parcurs și-a descoperit și alte pasiuni. Una dintre ele și poate cea mai profitabilă este online-ul.
De ani de zile de când creează conținut pe Youtube și pe celelalte platforme, vloggerul a reușit să adune o comunitate impresionantă de fani. Milioane de admiratori sunt cu ochii pe Dorian, mai ales că acesta și-a făcut un obicei din a posta zilnic. De fapt, este printre puținii vloggeri care s-a ținut de treabă și de tot ceea ce înseamnă daily vlog (videoclipuri zilnice).
Dorian Popa: „Am leșinat când am văzut anunțul”
La fel cum nu duce nici el lipsă de inspirație, se pare că nici fani lui nu au deloc pană de idei. Când crede că le-a văzut pe toate, Dorian Popa a primit una dintre cele mai uimitoare vești din ultima perioadă. Și anume, aceea că semnătura lui, mai exact, autograful, se vinde pe OLX.
Evident, anunțul nu-i aparținea. Un fan de-ai „Domnului Hâtz” a ales să se îmbogățească de pe urma lui Dorian, așa că nu a stat prea mult pe gânduri. Știind că are în colecție un autograf de la artist, acesta s-a gândit să-l valorifice pe OLX. Semnătura nu este deloc una ieftină și se ridică la 500 de lei. În timă ce alți artiști probabil că s-ar fi supărat, Popa pare extrem de încântat de inițiativa unora.
„Apreciez și susțin această gândire tipic americană. Am leșinat când am văzut acest anunț. Să-ți dea Dumnezeu să reușești să-l vinzi și să fie primul tău business viabil. Și, da, susțin orice formă de business. Dacă cineva vrea să cumpere, cumpără și o pungă cu aer de 60.000 de euro de la concertul lui Kanye West sau un iPhone 2 sigilat de 65.000 de euro.”