Reclamă
Reclamă

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, chestorul de poliție Mihai Rus, a fost reținut de procurorii DNA pentru complicitate la abuz în serviciu și fals în declarații. În aceeași cauză au mai fost reținuți șeful Serviciului Rutier din IPJ Cluj, comisarul șef de poliție Aurelian Mircea Rotar, dar și doi agenți de poliție.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 iunie, a lui Mihai Rus, chestor de poliție și șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 fapte) și fals în declarații”, se arată într-un comunicat DNA remis luni.

De asemenea, șeful Serviciului Rutier din IPJ Cluj, comisarul șef de poliție Aurelian Mircea Rotar, a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals în declarații și omisiunea sesizării.

Reclamă

Alături de cei doi, în același dosar au mai fost reținuți agentul principal de poliție Ioan Raul Pașca, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, și agentul principal de poliție Cătălin Claudiu Mureșan, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit DNA, pe 29 aprilie, Mihai Rus ar fi fost oprit pe raza municipiului Cluj-Napoca de un echipaj de poliție din care făceau parte și suspecții Cătălin-Claudiu Mureșan și Ioan-Raul Pașca, acesta fiind surprins cu aparatul radar conducând autoturismul personal cu o viteză de 110 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză maximă era de 50 km/h.

În acest context, Mihai Rus, împreună cu ceilalți polițiști cercetați în cauză, ar fi stabilit o modalitate prin care să nu i se aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege și să nu i se suspende dreptul de conducere potrivit dispozițiilor legale.

Concret, în urma discuțiilor purtate s-ar fi hotărât ca Mihai Rus să comunice numele unei alte persoane care ar fi condus autoturismul în ziua evenimentului (ceea ce ar fi și făcut în data de 22 mai 2024), iar agentul constatator Ioan-Raul Pașca să nu aplice sancțiunea contravențională corespunzătoare până la împlinirea termenului de prescripție.

„De asemenea, s-ar mai fi stabilit ca suspectul Mihai Rus să nu dispună cercetarea disciplinară a agentului de poliție Ioan-Raul Pașca în contextul de mai sus”, se arată în comunicatul DNA.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro