Reclamă
Reclamă

Mihai Sebe, șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Giurgiu, a fost reținut, joi, de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a lui Mihai Sebe, pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență, și a altor doi oameni afaceri, pentru cumpărare de influență.

Procurorii anticorupție notează în ordonanțe că, în perioada februarie – mai, Mihai Sebe, în calitatea menționată, ar fi pretins, printr-un intermediar (martor în cauză), de la cei doi oameni de afaceri, cercetați în această cauză, suma totală de 30.000 de euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcționari publici din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

Reclamă

În schimb, aceștia nu ar fi dispus măsurile legale care se impuneau cu ocazia unor controale efectuate la societățile afaceriștilor. Anchetatorii precizează că „în contextul menționat, suspectul Mihai Sebe ar fi primit, prin același intermediar, suma totală de 21.250 euro (15.000 euro de la un om de afaceri și 6.250 euro de la celălalt)”.

Vineri, după punerea în mișcare a acțiunii penale, cele trei persoane urmează să fie prezentate Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Conform DNA, în cursul zilei de joi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în șase locații situate pe raza județului Giurgiu, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro