Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a semnat ordinul ministerial prin care a dispus încetarea împuternicirii comisarului-şef de poliţie penitenciară Cristian Pleşă în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În acelaşi timp, Cătălin Predoiu a semnat şi împuternicirea, începând cu data de 10.12.2019, a comisarului-şef de poliţie penitenciară Tiberiu F. Ungureanu în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
„Provocările aflate în fața Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt foarte mari din perspectiva reducerii supra-aglomerării şi a condiţiilor de detenţie, respectării drepturilor omului şi securităţii cetăţenilor, inclusiv din perspectiva problematicii condamnărilor suferite de România la CEDO din cauzele indicate mai sus. Acest context reclamă un management energic, profesionist şi orientat pe rezultate, în condiţii de stres financiar şi instituţional, în condiţiile unei presiuni de timp care ţine de aşteptările cetăţenilor. Îmi exprim încrederea şi aşteptările ca proaspătul director împuternicit să facă faţă acestor aşteptări, graţie experienţei sale îndelungate în sistemul penitenciar şi a expertizei acumulate, atât în calitate de manager de penitenciar, cât şi de manager de sistem. Sunt, de asemenea, încrezător că va exista o colaborare loială şi onestă din partea managementului ANP faţă de Ministerul Justiţiei, în cadrul atribuţiilor legale ale fiecărei instituţii”, a declarat Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.