Reclamă

Cultivatorii de roșii pot recurge la metode naturale de protejare a plantelor împotriva dăunătorilor, după cum sugerează experții în agricultură. Una dintre cele mai eficiente astfel de metode este plantarea de usturoi în imediata apropiere a tomatelor. Usturoiul, fiind o plantă condimentată, are capacitatea de a ține la distanță insectele dăunătoare și chiar boli fungice, afide și acarieni.

Pentru a asigura o protecție eficientă și pentru a nu afecata dezvoltarea ambelor plante, specialiștii recomandă menținerea unei distanțe de aproximativ 0,5 metri între roșii și usturoi. Această distanță ar trebui să permită fiecărei plante să crească sănătos, fără a se întrece pentru resurse.

Dacă plantarea directă a usturoiului alături de roșii nu este posibilă, cultivatorii pot apela la un alt truc natural. Acesta constă în prepararea unui spray cu bază de usturoi, care poate fi aplicat pe plantele de roșii pentru a le proteja impotriva insectelor.

Spray-ul de usturoi se pregătește prin răzuirea câtorva căței de usturoi care apoi sunt prăjiți într-o tigaie. Usturoiul prăjit este apoi adăugat într-o sticlă cu trei litri de apă. Pentru o aplicare facilă, se poate folosi un pulverizator.

Oricare dintre aceste metode pot contribui la asigurarea unei recolte bogate de roșii, cu gust intens. Utilizarea usturoiului în combaterea dăunătorilor este o practică naturală, fără efecte nocive asupra mediului sau a consumatorilor, spre deosebire de metodele chimice traditionale.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro