Reclamă

Amalia Năstase a avut prbleme serioase cu kilogramele în plus. La un moment dat, fosta parteneră de viață a lui Ilie Năstase acumulase nici mai mult nici mai puțin decât 96 de kilograme și nu se mai regăsea absolut deloc în felul în care arăta. Nu a clacat, ci situația în care s-a regăsit i-a dat mult curaj și a ambiționat-o să-și schimbe radical viața.

Având un surplus de aproximativ 30 de kilograme, Amalia Năstase a știut că drumul său nu va fi deloc unul ușor și că are să se confrunte cu multe obstacole. Cu toate acestea, iată că a reușit să iasă învingotoare din această luptă deloc ușoară.

Amalia Năstase, acum mai mulți ani, a ajuns la stadiul în care a spus stop stilului haotic pe care îl ducea și a început să revină la echilibrul pe care l-a pierdut la un moment dat. Invitată în cadrul unei emisiuni, aceasta a povestit prin ce a trecut în acea perioadă și cum s-a îmbărbătat să înceapă o nouă viață.

Cum a reușit Amalia Năstase să slăbească?

Amalia Năstase a fost conștientă de faptul că nu este vorba de câteva kilograme, ci de zeci, așa că drumul pe care îl avea de parcurs era mult mai greu de dus la bun sfârșit, însă nu imposibil. Este adevărat că a apelat la metode foarte drastice, cum ar fi eliminarea completă a zahărului din alimentație.

„La un moment dat am zis că nu se mai poate. ”Asta e. Am ajuns ca alea de te întâlnești cu ele pe stradă, erau bibelou, și zici Doamne, ce li s-a întâmplat. Asta e, sunt una dintre ele și nu am ce să fac. Dar după tot eu am zis: Cum, eu nu pot? Ba pot”, a povestit Amalia Năstase, într-o emisiune TV.

Secretul Amaliei Năstase în lupta cu kilogramele în plus! La ce a renunțat vedeta: ”Am zis că nu se mai poate”

Aspectul fizic nu a fost singurul criteriu pe care Amalia Năstase l-a lat în considerare atunci când s-a apucat de slăbit, ci și sănătatea. A mai atras atenția și asupra faptului că unii oameni sunt obligați să aibă o alimentație lispită de unele alimente pentru a putea să trăiască, de aceea este necesar să existe o grijă constantă pentru sănătate.

„În doi ani, am mâncat de două ori zahăr. (…) Trebuie să te gândești că sunt oameni care sunt forțați să facă asta, că altfel mor, și atunci trebuie să te gândești că tu nu ai vrea să fii acolo și că ți-a dat Dumnezeu oportunitatea să te schimbi tu, fără să te oblige cineva”, a explicat fosta soție a lui Ilie Năstase.

Problemele de sănătate vin în mod autumat atunci când există foarte multe kilograme în plus, mai spune Amalia Năstase.

„Pe mine mă dureau genunchii, mă dureau coatele… de la apa reținută. (…) Mâncarea asta pe care o poftești nu este totul în viața ta”, a concluzionat Amalia.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro