La vârsta de 70 de ani, cunoscuta cântăreață română Anastasia Lazariuc se menține în formă prin obiceiuri alimentare sănătoase și un stil de viață activ, fără a face sport propriu-zis.
Desi este o artistă apreciată și intens activă pe scena muzicală românească, Anastasia Lazariuc a mărturisit că aspectul său fizic nu este rezultatul unui regim strict de exerciții fizice sau a unei diete rigide. Solista a explicat că și-a menținut silueta prin consumul de legume și evitarea cărnii, acordând o importanță deosebită hidratării.
„Nu am fost gurmandă, nu mi-a plăcut carnea. Nu pot spune că nu mănânc deloc, dar foarte rar. Sunt atâtea legume acum, când natura a renăscut, încât se pot prepara atâtea lucruri bune. De asemenea, trebuie consumate lichide multe, apa este sfântă”, a declarat Lazariuc pentru impact.ro.
În ceea ce privește activitatea fizică, Lazariuc a explicat că nu frecventează sala de sport, în schimb se asigură că se mișcă cât mai mult în timpul zilei. „Sport nu fac, dar mă mișc foarte mult. Ies cu cățelușa. Simt nevoia să merg cât mai mult. Natura te încarcă cu energie, atunci când poți să pui mâna pe pomi, să-i îmbrățișezi, să vorbești cu ei”, a mai spus artista.
În ceea ce privește alimentația, Lazariuc a declarat că se bucură de mămăligă și încearcă să o includă în dieta sa cât de des poate. De asemenea, ea a menționat că evită să amestece diferite feluri de mâncare într-o singură masă. „Îmi place foarte mult mămăliga și este sănătoasă. Daca la o singura masă, intr-o ora, mananci si felul unu si felul doi si desert, bietul stomac mesteca si mesteca sau se depune grasime in stanga, in dreapta”, a mai adăugat solista.
Lazariuc a mărturisit că a învățat aceste obiceiuri de la mama ei, care a fost un exemplu de stil de viață activ și sănătos. „Pentru mine un exemplu foarte bun a fost mama mea. De fapt, la noi in familie nu e nimeni gras, iar mama… Am furat foarte multe trucuri de la ea” a declarat ea într-un interviu la Pro TV.
Menținerea formei la vârsta a treia pare a fi o compoziție de alegeri sănătoase și obiceiuri simple de viață, după exemplul oferit de Anastasia Lazariuc. Artista demonstrează că o viață activă și o dietă echilibrată pot avea un impact major asupra sănătății și a stării de bine, indiferent de vârstă.