Iulia Albu, una dintre cele mai controversate vedete din showbiz are o talie de viespe. Fosta jurată a emisiunii „Bravo, ai stil!” spune care sunt „trucurile” la care apelează atunci când vine vorba de felul în care arată.
În momentul de față, Iulia Albu nu cântărește mai mult de 60 de kilograme. Pentru a se păstra mereu în formă, fashion bloggerul declară că nu mănâncă zahăr decât o singură dată pe săptămână. În ceea ce privește un preparat îndrăgit de toată lumea, cartofii prăjiți, Iulia spune că are o zi specială în timpul unei săptămâni când îi mănâncă. În celelalte zile, aceasta are un meniu extrem de sănătos. Nu, nu mănâncă salate din simplul fapt că..nu îi plac.
„Mănânc extrem de sănătos..”
„Am 60 de kilograme și 1,76 m înălțime. Mănânc zahăr doar o dată pe săptămână, de obicei duminica. Pentru cartofi prăjiți am o zi specială, de obicei, joia. În restul zilelor mănânc dimineața un mic dejun sățios, în principal granola. Mănânc extrem de sănătos, dar am o dietă variată, nu îmi plac salatele. Nu consider că o persoană se poate alimenta sănătos doar mâncând salată și bând apă cu lămâie. Mi se pare ridicol, mai ales pentru o persoană care face sport.” a declarat Iulia Albu, pentru Click!
Iulia recunoaște că pe perioada în care a fost concurentă în cadrul emisiunii „Dancing on ice: vis în doi” nu a dat jos un număr impresionant de kilograme. Chiar dacă nu mai face parte din acest proiect, mărturisește că va continua cu acest sport.
„În timpul competiției de la Antenă am slăbit. Nu neapărat foarte mult, însă m-a ajutat foarte mult din punctul de vedere al tonusului muscular. Patinajul este un sport care te solicită foarte intens. Este un sport cu care voi continua chiar și acum după ce am ieșit din competiția “Dancing on ice – Vis în doi”! Cel mai important lucru este că am grijă să beau foarte-foarte multă apă. În plus, fac sport în fiecare zi, de două ori pe săptămână fac Aerial silks, la Circul Metropolitan, de două ori pe săptămână merg la patinoar și în celelalte zile merg la sală sau să alerg.” a mai spus aceasta pentru sursa citată