Marele actor Sebastian Papaiani s-a stins din viață ani în urmă. A fost unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști români. Din păcate, Dumnezeu l-a vrut la El în urmă cu mai mulți ani.
Marcela Papaiani, soția sa și cea care i-a fost alături până în ultima clipă de viață îl păstrează viu în amintirea ei. Femeia a povestit că astăzi marele actor ar fi împlini vârsta de 86 de ani. Ce a făcut astăzi femeia în memoria lui, a povestit chiar ea.
Marcela Papaiani a vorbit cu drag și dor despre regretatul artist
Văduva lui Sebastian Papaiani a povestit cum obișnuiau să îi sărbătorească ziua de naștere.
„Mai mereu sărbătoream ziua lui de naștere doar între noi. De cele mai multe ori ne retrăgeam la casa noastră de vacanţă din Gruiu, din zona Snagovului, şi petreceam împreună.
Sau în cadrul familiei mai lărgite, dacă fiul meu și ai săi erau pe acasă. Dar obișnuiam să-i cânt în fiecare an, pe 25 august, la acordeon. Atât cât mă pricepeam! Era foarte încântat de gestul meu!”, a povestit Marcela Papaiani pentru impact.ro.
Marcela Papaiani a pus o placă comememorativă în fața blocului
„N-am mai reușit în ultima vreme să ajung la el, la cimitir. A fost mai întâi pandemia, apoi s-au ivit alte probleme. Dar mă reculeg în fața plăcii comemorative pe care am instalat-o la intrarea în blocul nostru, aflat pe 13 Septembrie, lângă Hotelul Marriott. Primăria nu a reușit să facă acest gest, așa că am decis să duc până la capăt povestea asta, și cu ajutorul unor prieteni.
Până azi aflu că taximetriștii din București îl numesc tot blocul lui Papaiani, cum îi spuneau cât mai trăia soțul meu. Vecinii îi pun regulat flori, iar cel de la parter i-a plantat chiar mai multe flori preferate. E plăcut să ai parte de asemenea momente!”, a precizat Marcela Papaiani, pentru sursa citată mai sus.