Reclamă

România își va dubla capacitatea de producție de gaze naturale în următorii doi ani prin proiectul Neptun Deep, contribuind astfel la întărirea securității energetice a regiunii, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după o întâlnire cu omologul său ungar, Peter Szijjarto. „Nu vom mai lăsa vreodată securitatea energetică a Europei în mâinile celor care au folosit şi folosesc energia ca armă de șantaj”, a declarat Burduja.

Întâlnirea dintre cei doi miniștri a avut loc la Ministerul Energiei din București și a avut ca scop discutarea unor subiecte actuale precum volatilității piețelor regionale de energie, întărirea securității energetice şi diversificarea aprovizionării cu gaze naturale. Proiectele Neptun Deep și Acordul AGRU – Coridorul Verde au fost printre temele principale discutate.

Ministrul a subliniat importanța solidarității între statele europene și necesitatea diversificării surselor de aprovizionare cu energie. „România, astăzi primul producător de gaze al UE, lucrează la demararea proiectului Neptun Deep în 2027, care va dubla capacitatea noastră de producție a gazelor naturale făcându-ne capabili de a asigura o parte din necesarul regiunii”, a precizat Burduja.

În domeniul energiei electrice, România lucrează la realizarea Interconectorului de Înaltă Tensiune HVDC de 5000 MW, care va facilita transportul energiei către Vest, cu pierderi minime. Acesta urmează a fi extins prin Marea Neagră, realizând conexiunea cu Georgia şi Azerbaidjan.

Burduja a mai subliniat importanța respectării obligațiilor privind interconexiunile energetice la nivel european, afirmând că Europa trebuie să fie echitabilă în ceea ce privește prețurile la energie. „România își va proteja suveranitatea şi interesele strategice ale cetățenilor săi”, a adăugat ministrul, reafirmând că resursele energetice ale României vor fi utilizate în beneficiul țării și al cetățenilor săi.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro