Sean Penn și Leila George au divorțat. Actorul este plin de regrete
Sean Penn și actrița Leila George au divorțat oficial după ce au fost căsătoriți puțin peste un an.
Un judecător a finalizat vineri despărțirea cuplului, potrivit documentelor judecătorești obținute de USA TODAY. Leila George, 30 de ani, al cărei nume legal este Leila D’Onofrio, a depus dizolvarea în octombrie.
George a depus actele de încheiere a căsătoriei din cauza „diferențelor ireconciliabile”, potrivit documentelor. Acestea „au dus la ruperea iremediabilă a căsătoriei, făcând imposibil ca părțile să trăiască împreună ca soț și soție”.
Cum s-a ajuns aici

Penn și George s-au căsătorit oficial pe 30 iulie 2020 și și-au păstrat uniunea sub secret până când actorul „Gaslit” a apărut în „Late Night with Seth Meyers” o lună mai târziu. Acesta a anunțat că „au avut o „nuntă COVID”, în timp ce purta o verigheta de aur.
„Era un comisar de județ pe Zoom. Și eram acasă cu cei doi copii ai mei și fratele ei și am procedat așa.”, a spus actorul laureat cu Oscar pentru Meyers.
Cuplul s-a separat oficial la sfârșitul lunii septembrie. Iar George a cerut divorțul în octombrie.
Cunoașterea publică a relației lor a început în 2016. Când au debutat pe covorul roșu la evenimentul Film Independent de la Muzeul de Artă din Los Angeles. De-a lungul relației lor, George a fost activă cu organizația nonprofit a lui Penn, CORE.
Penn, în vârstă de 61 de ani, a fost pe prima pagină a ziarelor pentru filantropia sa în timp ce realiza un documentar în Ucraina când Rusia a invadat.
Penn are o istorie de relații celebre. În vârstă de 61 de ani, s-a întâlnit anterior cu actrița Charlize Theron în 2014, înainte de a se despărți în 2015. De asemenea, a fost căsătorit cu Madonna timp de patru ani, începând din 1985. Dar și cu Robin Wright, tot timp de patru ani, începând din 1996. El și Wright au doi copii: Dylan, 31 de ani, și Hopper, 28 de ani.
George, o actriță australo-americană, este fiica actorului/producătorului Vincent D’Onofrio și a actriței Greta Scacchi. Aceasta a fost prima ei căsătorie.





