Deputatul  Aida Căruceru a subliniat într-o declaraţie în plenul Parlamentului faptul că Guvernul PNL pregăteşte vânzarea, prin listare la bursă, a celor mai importante companii ale statului român.

Aceasta susţine că Guvernul Orban va „începe cu banca românilor – CEC şi cu perla energiei – Hidroelectrica”.

Întâi au fost declaraţiile şocante ale ministrului Finanţelor, Vasile Cîţu, care a anunţat că doreşte privatizarea CEC-ului, adică banca la care români simpli îşi tin economiile de-o viaţă, banca prin care se plătesc alocaţiile copiilor noştri, dar şi pensiile celor care au muncit o viaţă întreagă, iar apoi prim-ministrul liberal Ludovic Orban a declanşat bomba adevărată: toate companiile statului român vor fi listate la bursă.

Ministrul Cîţu, cel care a decis să introducă, de la sine putere, CEC Bank pe lista companiilor, refuză să spună dacă acest val de vânzări vine la presiunea instituţiilor financiar bancare internaţionale, cu care dânsul s-a văzut pe ascuns, sau este decizia liberalilor 100%. Liberalii nu sunt cinstiţi, pentru că în Programul pe care l-au înaintat Parlamentului nu se refereau decât la vânzarea unor pachete minoritare de acţiuni de la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Ei doresc să reducă deficitul doar prin vânzarea a tot ce a rămas românesc.

Listarea pe Bursa de Valori este o formă de privatizare. Privatizarea înseamnă concedieri şi disponibilizări, deci oameni rămaşi pe drumuri. Înseamnă vânzare la preţuri de nimic a unor bunuri şi terenuri care valorează enorm, deci tunuri pentru liberali şi pentru clientela lor. Dar cel mai important, înseamnă predarea economiei româneşti intereselor străine. Dacă CEC se va privatiza, nu va mai fi nicio bancă românească, iar micile afaceri se vor împrumuta cu banii românilor, dar vor da dobânzi şi profit băncilor străine care vor cumpara acţiuni CEC, nemaipunând la socoteală patrimoniul inestimabil al CEC, care va fi administrat de aceşti asasini economici. Dacă Hidrolelectrica se va privatiza, înseamnă că cedăm străinilor cea mai ieftină sursă de energie posibilă, deci le dăm voie să ne controleze preţul la curent şi preţul la produsele pe care le consumăm, iar profitul va fi exportat, fără a rămâne nimic pentru bugetul de stat. Dacă Nuclearelectrica se va privatiza, vom lăsa energia nucleară la mâna străinilor, ceea ce este periculos şi din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere al securităţii naţionale.

Dragi români, PNL vrea să vă vândă locurile de muncă, vrea să vă lase la mila capitalului străin lacom, acum, în prag de sărbători. PNL v-a minţit în legătură cu motivele pentru care vrea guvernarea, iar abia acum se văd adevăratele lor intenţii: îngenuncherea definitivă a României pentru zeci de ani.

PSD nu va accepta şi nu va tolera această politică de vânzare a României! Românii trebuie să ştie foarte clar că doar PSD este capabil să îi apere în faţa unei drepte scăpate de sub control, mai ales acum, că dreapta a acaparat toată puterea în România!”, a declarant deputatul Aida Căruceru.