Reclamă

Ștefan Bănică are o presimțire în legătură cu cel care va câștiga această ediție de la „X Factor”. Se pare că cel care are cele mai mari șanse la trofeu este chiar un băiat din echipa lui. Ionuț Hanțig i-a cucerit pe toți cei patru jurați. Concurentul a primit numai cuvinte de laudă și reprezintă o amenințare pentru ceilalți participanți.

Cei patru mentori au fost distribuiți aleatoriu de la începutul sezonului în mai multe grupe. Astfel, cele două prezențe feminine au cea mai largă paletă. Loredana va fi mentorul grupei Mixt, iar Delia va pregăti în acest an Grupurile. Cei doi domni ai emisiunii au dat cu banul care se va ocupa cu domnișoare și care va îndruma masculii. Rezultatul este următorul: Florin Ristei va fi mentorul grupei de Fete, iar Ștefan Bănică a format o grupă de Băieți.

Care sunt concurenții din echipa lui Bănică

Ștefan Banică și-a ales concurenții cu care va participa mai departe în competiție. În ultimul episod al emisiunii a avut loc etapa Bootcamp-ului care a fost încheiată de grupa băieților lui Ștefan Bănică.

Rând pe rând, locurile au fost ocupate în ordine aleatorie de Andrei Duțu, Claudiu Chichirău, Mihai Turbatu, Petru Georoiu, Cătălin Badea, Mihai Onilă, Ricardo Mazzi, DAlessandro Edson și Davide Cascini. De asemenea s-au alăturat tot în această etapă și următorii concurenți: Ionuț Hanțig, Călin Nemia și Szymon Grzybacz. Ei au urcat încrezători pe scena „X Factor” și vor concura pentru marele trofeu.

Se știe deja cine este câștigătorul „X Factor 2021”? Anunțul făcut de Ștefan Bănică
Instagram

Cine este cel mai invidiat concurent

Seara de vineri a adus cu ea și lista scurtă a concurenților cu care juratul Ștefan Bănică a decis să meargă în prima etapă a Battle-urilor. Cei 3 muschetari au creat o adevărată isterie în rândul fanelor. Fiecare a avut ceva unic și special, iar Ștefan Bănică este cât se poate de mândru de „băieții” lui. „X Factor” va continuă săptămâna viitoare, tot pe Antena 1, vineri la ora 8 jumătate. Această ediție va fi prima etapă din Battle-uri și fiecare jurat va rămâne cu doi concurenți.

Primul star care s-a departajat de restul și a câștigat un loc în următoarele etape ale emisiunii este Andrei Duțu. Ștefan Bănică a fost profund impresionat de el și chiar a declarat că este un „posibil X Factor”.

Ionuț Hanțig este însă, cel care i-a lăsat cu gura căscată pe toți cei patru jurați de la masă. Concurentul a reinterpretat melodia „I Love Rock ‘N Roll” și a dat lovitura.

„Din punctul meu de vedere, a fost cel mai bun spectacol din această seară”, a declarat Delia seara trecută.

Ultimul, dar nu cel din urmă concurent a fost Mihai Turbatu. Numele lui nu este în zadar căci publicul „a turbat” într-adevăr când a cântat acesta.

„Mihai Turbatu este unic în acest concurs. I-am spus «americanul» datorită naturaleței și dezinvolturii cu care cântă”, a dezvăluit Ștefan Bănică după emisiune.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro