Se pare că după săptămâni bune, românii au scăpat în cele din urmă de ploile torențiale, însă vreme vine cu noi surprize. Se trece de la o extremă la alta, iar acum meteorologii vin cu noi vești nu prea plăcute. Începând cu data de 20 iunie, România intră sub un val de căldură african, iar canicula își va face simțită prezența în mai multe zone din țară.
Urmează o săptămână de foc pentru România. După ce ploile torențiale au trecut, acum se anunță un val de caniculă ce va cuprinde întreaga țară. Meteorologii anunță că începând cu ziua de astăzi, 20 iunie, temperaturile încep să urce considerabil. Încălzirea va avea loc treptat în zilele ce urmează și se va ajunge și la temperaturi de 40 de grade Celsius.
„Este posibil ca începând de săptămâna viitoare să înregistrăm în România primele zile cu temperaturi care să atingă și să depășească 35 de grade. Ceea ce înseamnă că vom avea caniculă. Temperaturile vor depăși 35 de grade începând din partea de vest a țării. Deci în Câmpia Română, după care și în zonele sudice este posibil ca spre finalul săptămânii, până în 27 iunie, să consemnăm valori de până la 37-38 de grade Celsius.
Dacă se va impune, pentru anumite zone, în funcție de atingerea recordurilor climatice, luăm în considerare emiterea – și nu trebuie să excludem niciodată această posibilitate – de coduri pentru caniculă.”, a declarat la Digi24 Elena Mateescu, directorul ANM.
Un val de aer tropical învăluie România
Valul de aer cald ce a topit săptămâna trecută mai multe țări din Europa va ajunge și în România. Franța s-a confruntat cu cele mai ridicate temperaturi din istorie, iar în Spania și Belgia au fost raportate numeroase incendii de vegetație. Acum, valul de aer cald ajunge și în România și sunt așteptate temperaturi record.
„Avansul de aer tropical va aborda și partea de sud și sud-est a Europei, inclusiv zona țării noastre. Astfel încât începând din data de 20, apoi progresiv de la o zi la alta, cel puțin până în jurul datei de 25 iunie, să vorbim despre prezența acestui val de aer foarte cald.
Pentru zona de vest, sud, sud-est a țării va duce valori de peste 35 de grade Celsius. Dacă vrem să comparăm cu anul 2021, ultima decadă a lunii iunie 2021 a adus primul cod roșu de caniculă pentru șapte județe din partea de vest și nord vest a țării.”, a mai spus Elena Mateescu.