Mai multe modificări importante au fost făcute în Codul Muncii. Proiectul despre care este vorba a fost deja adoptat de deputați. Acesta urmează să fie trimis la președintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgat. Proiectul de lege a trecut cu 253 de voturi „pentru”, unul „împotriva” și 23 de „abțineri”.
Se schimbă Codul Muncii!
Astfel, conform documentului legislativ, se prevede acordarea concediului paternal, a celui de îngrijitor pentru situațiile în care un membru al familiei este bolnav de cancer. De asemenea, se prevăd și zile libere pentru situații neprevăzute urgente.
În cazul în care angajatorul nu acordă concediul de îngrijitor salariatului, acesta poate fi sancționat cu o amendă cuprinsă între 4.000 RON și 8.000 RON.
Angajații pot lucra de acasă atunci când au nevoie
De asemenea, conform noilor modificări, angajații pot să ceară pentru un timp scurt un program de muncă individualizat. Mai exact, aceștia își pot îndeplini obligațiile de serviciu prin telemuncă, printr-un program flexibil sau cu un timp de muncă redus.
În documentul menționat se precizează clar că durata activității desfășurate în regim de telemuncă nu poate depăși 5 zile pe lună. Acesta se poate acorda pentru funcționarii publici care au copii cu vârsta de până la 11 ani, care acordă îngrijire unei rude sau au o stare de sănătate care nu le permite deplasarea la serviciu.
În ceea ce privește situațiile neprevăzute, salariatul poate lipsi de la locul de muncă, cel mult 10 zile lucrătoare. Dar și aceste situații neprevăzute cuprind anumite condiții. Această situație neprevăzută poate fi determinată de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac imposibilă prezentarea imediată a salariatului la locul de muncă. În cazul în care lipsește, angajatul trebuie să își recupereze orele pierdute până când va ajunge la programul normal de lucru.
Proiectul de lege a fost adoptat de deputați
În cazul contractelor de muncă, angajatorii au obligația să precizeze condițiile perioadei de probă, modalitatea de compensare a orelor suplimentare, dar și avantajele suplimentare acordate.
De asemenea, noile prevederi din Codul muncii prevăd că salariatul are dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiții de muncă mai bune dacă și-a încheiat perioada de probă și are o vechime de cel puțin 6 luni la același angajator.
Angajatorul este obligat să îi răspundă motivat în scris Decizia în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.
Proiectul de lege a fost votat de deputați, iar acum urmează să fie trimis spre promulgare la președintele Klaus Iohannis. Dacă șeful statului va da undă verde, atunci proiectul de lege va fi publicat în Monitorul Oficial. Din momentul publicării în Monitorul Oficial, acesta va deveni lege.