Chiar dacă abia a început anul 2020, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti a lansat deja un proiect de amploare care să intre în vigoare în anul 2021. Prin propunerea legislativă se prevăd majorări ale taxelor şi impozitelor pentru bcuureşteni.
Majorarea propusă în actul normativ iniţiat este de 3,8 la sută, și este motivată de indicele de inflație. Reprezentanții Primăriei susţin proiectul care este legal şi din punct de vedere al Codului Fiscal.
„În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”.
Astfel spus, bucureștenii care își vor plăti dările în primele trei luni ale anului 2021, pentru ei se va păstra celebra bonificație, și anume reducerea impozitului cu zece la sută, însă ceilalţi bucureşteni care nu se încadrează cu plăţile, vor plăti sumele întregi.