Reclamă
Reclamă

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări meteo pentru diferite zone ale țării, pentru perioada 28 martie – 30 martie.  

Potrivit meteorologilor, un cod roșu de vreme severă este în vigoare pentru zona de munte din Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.800 de metri, începând de la ora 14, cu rafale de vânt care pot depăși 140 km/h.  

Cod portocaliu de vânt și viscol

În plus, o avertizare cod portocaliu de vânt și viscol este valabilă în Carpații Meridionali, de Curbură și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1.500 de metri, începând de marți seara până miercuri seara, cu intensificări ale vântului, viscol puternic și vizibilitate redusă. 

De asemenea, o informare meteorologică este valabilă pentru întreaga țară. Specialiștii meteo anunță precipitații moderate cantitativ, răcire accentuată, îngheț la sol și brumă. Această atenționare este valabilă de luni, ora 18:00, până miercuri, ora 21:00. 

Reclamă
Se întoarce iarna în România! Meteorologii au emis mai multe atenționări de vreme rea. Zonele afectate grav
social media

Se întoarce iarna în România

În perioada menționată, precipitațiile se vor extinde treptat din vest și vor acoperi cea mai mare parte a țării, cu ploi în majoritatea zonelor, iar în jumătatea de nord se vor semnala precipitații mixte (măzăriche, lapoviță și ninsoare). La munte, ninsorile vor fi predominante și se va depune un nou strat de zăpadă. Vântul se va intensifica în toate regiunile cu viteze în general de 45-65 km/h, iar în zona montană înaltă va fi puternic. 

Temperaturile se vor răci în toată țara, comparativ cu ultimele zile în care au fost înregistrate valori termice de primăvară. În sud-estul țării, în seara zilei de luni, se vor înregistra averse ce pot avea caracter torențial, descărcări electrice și posibil căderi de grindină.  

Meteorologii au emis, de asemenea, o avertizare cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pentru Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Dobrogea și estul Munteniei. Vântul va sufla cu viteze de peste 55-65 km/h, iar în zona montană înaltă cu rafale de peste 80-90 km/h, viscolind ninsoarea și diminuând semnificativ vizibilitatea.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro