Reclamă

Se întâmplă ceea ce era anticipat de multe voci. Zborurile cu avionul încep să fie diminuate din cauza poluării excesive. Primele care au făcut pași în acest sens sunt autoritățile din Franța. Astfel, conform noilor reglementări anumite zboruri interne vor avea interdicție.

Zborurile scurte făcute cu avionul vor fi interzise

Traficul aerian a ajuns la un stadiu în care produce un grad ridicat de poluare. Din acest motiv, s-a luat o decizie fără precedent. Statul care a făcut pași în acest sens este Franța. Aleșii politici ai acestei țări au decis să vină cu o serie de reglementări în acest sector care să diminueze considerabil gradul de poluare.

Astfel, zborurile interne pe distanțe scurte, respectiv cele care pot fi efectuate cu trenul un două ore nu vor mai putea fi făcute cu avionul. Interdicția a fost deja promulgată în Franța, astfel că nu mai există cale de întors.

„Acesta este un pas esențial și un simbol puternic în politica de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră”, a declarat Beaune într-un comunicat.

În timp ce luptăm fără încetare pentru decarbonizarea stilului nostru de viață, cum putem justifica utilizarea avionului între marile orașe care beneficiază de legături regulate, rapide și eficiente cu trenul”,  a precizat ministrul Transporturilor din Franța.

Mai concret, noile reguli duc la desființarea a trei rute importante. Este vorba despre cea care face legătura dintre Paris-Orly de orașele Bordeaux, Nantes și Lyon.

Totuși, cei care au programate zboruri de legătură pot sta liniștiți. În cazul acestora, noua reglementare nu se aplică.

Decizia a stârnit deja multă indignare în rândul multor cetățeni francezi. Mai ales cei care călătoresc in interes de afaceri nu pot concepe utilitatea noilor reguli. De altfel, în următoarea perioadă și alte state s-ar putea alinia acestei inițiative.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro