Reclamă

Vești bune pentru acești angajați! Data de salariu a fost modificată pentru luna august, motiv pentru care aceștia vor primi banii mai devreme. Iată despre cine este vorba.

Vorbim despre angajații din Educație care vor primi banii cu trei zile mai devreme, pe 11 august. Această schimbare a fost realizată pentru a evita suprapunerea cu minivacanța din acea perioadă. Astfel, salariile aferente lunii iulie 2023 pentru cadrele didactice și personalul din sistemul de învățământ vor fi achitate în data menționată, conform unui ordin al ministrului Finanțelor.

Conform ordinului Ministerului de Finanțe nr. 86 din 2005, angajații din Educație primesc în mod obișnuit salariile pe data de 14 a lunii. Cu toate acestea, în contextul modificării, plata pentru luna iulie se va efectua pe data de 11 august, cu trei zile mai devreme.

Salarii mai mari pentru acești angajați

De asemenea, în luna iulie, angajații din învățământ au beneficiat de salarii majorate, conform Ordonanței de urgență nr. 57 din 2023. Aceste majorări au fost acordate ca urmare a grevei din perioada mai-iunie. Guvernul a decis creșterea salariilor de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic, începând din luna iunie.

salariu

De la 1 ianuarie, salariul debutantului în învățământ va fi egal cu cel mediu pe economie, iar salariile actuale vor crește cu 50% din diferența dintre salariile existente și cele din noua grilă salarială, stabilită în conformitate cu salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023.

Cine va primi mai mulți bani

Sindicatele din Învățământ au cerut ministrului Educației să asigure plata corectă a personalului nedidactic, conform ordonanței de urgență nr. 57/2023. Acestea au semnalat că aplicația EduSal calculează greșit salariile personalului nedidactic, format din paznici, mecanici, îngrijitori și fochiști, și au solicitat clarificări din partea ministrului Muncii. În urma solicitării, banii de salariu pentru personalul nedidactic vor fi suplimentați, astfel încât aceștia să primească plata corectă.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro