Reclamă
Reclamă

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a dat o veste proastă unei anumite categorii de pensionari. Acesta a anunțat că impozitarea pensiilor este un subiect ce va fi dezbătut în prima sesiune parlamentară a anului 2023.  

În cadrul ședinței grupurilor parlamentare ale Partidului național Liberal, purtătorul de cuvânt al PNL a prezentat prioritățile legislative din prima sesiune parlamentară a anului 2023. Astfel, parlamentarii vor vorbi în primul rând despre proiectul privind pensiile speciale și creșterea pragului de la care sunt impozitate aceste pensii. 

De asemenea, printre altele, Ionuț Stroe a mai anunțat că liberalii își propun adoptarea Legii Educației. Acesta este cel mai important proiect prezidențial „România educată”. 

Se vor tăia pensiile speciale?

Ionuț Stroe a mai anunțat că există un calendar al adoptării Legilor Educației. Cât despre pensiile speciale, liberalul spune că rezolvarea problemelor legate de aceste pensii este imperios necesară.

Reclamă

„În egală măsură, există o restanță pe care trebuie să o onorăm în această sesiune parlamentară: este vorba despre proiectul legislativ care rezolvă problema pensiilor speciale; la fel, o chestiune care trenează de foarte mult timp”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Se întâmplă în 2023! Anunțul serii de la vârful PNL: Se taie aceste pensii

În același timp, liberalul a mai anunțat că o altă propunere din partea liberalilor este creșterea pragului pentru impozitarea pensiilor. Mai clar, acest prag ar urma să crească de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, dacă parlamentarii vor da undă verde. 

Ionuț Stroe, vești bune pentru anumiți pensionari

Scopul acestui proiect, spune Ionuț Stroe, este compensarea unei părți din puterea de cumpărare a românilor care a scăzut enorm de mult din cauza creșterii prețurilor. Toate proiectele ce se vor afla pe masa parlamentarilor vin în raport cu condițiile din PNRR, spune Stroe. 

Inflația în continuă creștere a dus la majorarea colosală a prețurilor. Dacă în trecut un coș de cumpărături costa în jur de 100 de lei, cu alimentele de bază, acum se trece ușor de suma de 200 de lei. În tot acest timp, deși prețurile au crescut enorm, salariile au rămas la fel de mici. 

Oamenii nu se mai descurcă cu banii absolut deloc. Ajutoarele din partea Guvernului sunt acordate pentru cei mai săraci români, însă există și persoane care, deși au un salariu care depășește pragul oferit de Guvern pentru diferite ajutoare, tot nu se ajung cu banii. Analiștii economici spun că situația financiară grea va continua și în 2023.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro