Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a dat o veste bună unei anumite categorii de pensionari.

Se pare că urmează ca de la începutul lunii februarie, aceștia să primească pensii cu 10% mai mari. Iată despre cine este vorba și motivul pentru care va avea loc această modificare.

Mai exact, este vorba despre o decizie a Curții Constituționale a României care va schimba regulile. Persoanele care primesc o pensie mai mare de 4.000 de lei nu vor mai plăti către stat contribuția pentru asigurarea de sănătate. În acest context, aceștia vor primi pensii mai mari cu 10%, începând cu data de 1 februarie 2023. Este vorba despre 200.000 de români care vor primi bani în plus.

Pensii mai mari de la 1 februarie pentru acești români

Mai mult decât atât, românii care au pensia de peste 4.000 de lei, vor primi și 10% din valoarea celor patru zile din decembrie, după ce hotărârea magistraților CCR a fost publicată în Monitorul Oficial. Sumele respective vor intra în conturile românilor odată cu pensia pentru luna ianuarie, respectiv luna februarie.

Daniel Baciu anunță că săptămâna aceasta s-a început tipărirea taloanelor de pensie. Acestea vor fi transmise la Compania Națională de Poștă, după care vor fi distribuite în teritoriu. La data de 1 februarie pensiile vor fi deja acordate românilor.

Se întâmplă de la 1 februarie 2023! Ei sunt românii care vor primi pensii mai mari cu 10%

„Iar această contribuție de asigurări sociale de sănătate va fi restituită pe perioada exact pe data când a fost publicată în monitorul oficial respectiv 28 decembrie, cele 4 zile din luna decembrie plus luna ianuarie 2023.”, a mai spus Daniel Baciu.

Beneficii pentru pensionarii români, din partea statului

Anul acesta va fi unul bun pentru pensionarii români. De la 1 ianuarie 2023 au fost majorate toate pensiile din România. De asemenea, pensionarii care au venituri mici, vor beneficia de mai multe ajutoare din partea statului, cum ar fi pentru încălzire, sau pachete alimentare. De asemenea, va continua și programul de vouchere alimentare. O dată la două luni, oamenii care nu se ajung cu banii vor primi suma de 250 de lei, din care își vor putea achiziționa doar alimente sau mese calde.