Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate astăzi la licitație șase terenuri din Sectorul 1 ale Bucureștiului. Pe aceste terenuri, trei instanțe au pus sechestru pentru a se recupera prejudiciul cauzat țării de Elena Udrea.
Licitația acestor terenuri pornește de la peste 3 milioane de lei, fără TVA. Nu sunt singurele bunuri ale femeii pe care Fiscul a pus ochii. ANAF a mai scos la licitație zilele trecute și mașinile fostului ministru, iar în următoarea perioadă va licita și terenurie din localitatea Nana, județul Călărași.
ANAF îi vinde terenurile Elenei Udrea
În timp ce ANAF îi vinde averea, Elena Udrea se află încarcerată în Penitenciarul Târgșor, acolo unde ar trebui să își petreacă șase ani din viață. Ea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute. Totuși, Elena Udrea are o șansă sa scape, după ce Curtea Constituțională a României a decis să închidă mii de dosare penale.
Când a fost condamnată în primă instanță, în anul 2018, Elena Udrea a fugit din țară în Costa Rica. Anul acesta, în 2022, s-a dat sentința finală în dosar, iar fostul ministru a fost cât pe ce să fugă iar din țară.
După ce a fost dată în urmărire internațională, fosta blondă de la Cotroceni a fost prinsă de polițiștii bulgari, la vama dintre Bulgaria și Grecia. Ea și-a petrecut două luni de închisoare în Bulgaria, după care a fost extrădată în România. A încercat de nenumărate ori să fie eliberată, acuzând că este ținută ilegal în închisoare, însă magistrații nu au fost de acord cu ea.
Elena Udrea spune că stă abuziv în închisoare
Acum, Fiscul îi vinde încet, încet, averea fostului politician. Despre acest lucru Elena Udrea spune că pe lângă faptul că stă închisă ilegal, mai trebuie să plătească și suma de 8 milioane de lei.
„Nu doar că stau abuziv în pușcărie de 6 luni, dar tot abuziv sunt puse să plătesc 8 milioane de lei. Contravaloarea promovării României la gala de box, când a boxat Lucian Bute în 2011, la București”, a declarat fostul ministru al Dezvoltării.