Bolnavii de cancer din România vor avea un sprijin în plus. Asta după ce statul român a demarat procedurile pentru a da o instituție care să-i protejeze. Registrul Național de Cancer va avea rolul de a-i include și sprijini pe cei care suferă de boala nemiloasă. Demersul face parte din Planul Național de combatere și control al cancerului. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Registrul Național de Cancer, șansă în plus la viață pentru bolnavii incurabil
În cadrul acestui proiect cum prevăzute proceduri care vor fi finanțate în 2024. Totul pentru că nu mai întâi va fi necesară aprobarea bugetului. Totuși statul român vrea să implementeze încă din acest an o parte dintre sarcini. Printre acestea se numără înființarea propriu zisă a Registrului Național de Cancer. De asemenea, vor fi elaborate planurile naționale de screening. Pentru acestea, autoritățile se vor folosi de datele și cifrele din studiile pilot. Acestea reflectă numărul bolnavilor de cancer de col uterin, cancer de sân sau colorectal.
Totodată tot în 2023 statul vrea să contureze criteriile de certificare pentru centrele de diagnostic. În cadrul acestora bolnav incurabil vor beneficia de tratament. Vor fi puse la punct și metodologiile care vizează evaluarea performanțelor și calitatea serviciilor. Reprezentanții Ministerului Sănătății vor să pună la punct și cadoul de dezvoltare ale rețelei de diagnostic.
Pentru a face față având în vedere cererea în domeniu va fi revizuit și curriculumul de rezidențiat legat de oncologie. De asemenea și cele pentru radioterapie și chimie oncologică.
Înainte de pune bazele noului program, o echipă de lucru a analizat contextul actual legat de cifrele bolii în România.
„Grupul tehnic de lucru a analizat situaţia actualului plan naţional de combatere şi control al cancerului şi a constatat câteva lucruri: că sunt necesare modificări şi adaptări ale textului actual, punerea în acord a acestuia cu planul european de combatere a cancerului, reformularea într-un cadru logic care să întrunească criteriile unui instrument de planificare, completarea cu o analiză de situaţie a tuturor datelor existente în prezent, încât aceste norme, de care este nevoie şi despre care se discută, să poată fi elaborate în mod corect şi sustenabil”, a precizat Rafila.