Reclamă

Vortexul polar face ravagii în România, după ce țara noastră s-a bucurat de câteva săptămâni de primăvara caldă, cu temperaturi ridicate. Mai multe județe din Moldova sunt sub avertizare de Cod Roșu de viscol și ninsori. Așa că zeci de școli și-au închis mai devreme porțile, chiar înainte de vacanța de primăvară.

Elevii din zeci de școli din Iași au primit miercuri, 5 aprilie, cea mai bună veste. Din cauza ninsorilor abundente din ultimele zile, zeci de unități școlare intră mai devreme în vacanță.

Decizia a fost luată după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, 5 aprilie, o avertizare de vreme rea, valabilă de la ora 18.40, până joi, 6 aprilie, la ora 4.00. Județele vizate sunt Iași și Botoșani.

Sunt anunțate ninsori puternice, viscol și condiții imposibil de circulat pe stradă sau șosele. Așa că elevii vor intra de joi în vacanță, în loc de vineri, cum era stabilit. În total, 21 de unități de învățământ și-au suspendat activitatea total, iar 15 sunt închise parțial.

Condiţiile meteorologice au impus ca în cursul acestei zile să fie suspendată activitatea în mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi. Decizia a fost luată în urma întrunirii Consiliului de Administraţie al fiecărei unităţi şcolare., a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi, Antonina Bliorţ.

Cod Roșu de ninsoare și viscol. Pericol ca mai multe localități să rămână izolate

Astfel că începând de joi, elevii sunt oficial în vacanță de primăvară. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, școlile își vor relua activitatea miercuri, 19 aprilie.

Inspectoratul Școlar Județean Iași a mai transmis că vizate de această decizie sunt vizate, în special, unitățile educaționale din zonele rurale. Aici, este posibil care ninsorile abundente să blocheze drumurile și chiar să izoleze anumite localități.

Astfel că oamenii sunt sfătuiți de autorități să rămână în casă și să evite pe cât posibil deplasările, în special pe șosele. Iar în cazul în care aleg să facă acest lucru, să se asigure că și-au luat toate măsurile necesare.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro